27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalAmbasadorul Rusiei la Londra i-a scris poliţistului otrăvit cu Novichok. Alte cazuri...

Ambasadorul Rusiei la Londra i-a scris poliţistului otrăvit cu Novichok. Alte cazuri asemănătoare

În scrisoarea publicată pe contul de Twitter al Ambasadei Rusiei în Marea Britanie, diplomatul i-a  urat polițistului Nick Bailey recuperare deplină şi cât mai rapidă. Bailey s-a intoxicat atunci când a acordat ajutor lui Serghei Skripal şi fiicei acestuia. Polițistul a părăsit joi spitalul după două săptămâni de îngrijiri.

„Aş dori să-mi exprim sincera recunoştinţă pentru curajul de care aţi dat dovadă atunci când aţi reacţionat la atacul asupra celor doi cetăţeni ruşi”, a scris ambasadorul.

“Fiţi sigur că Rusia nu este în niciun fel răspunzătoare pentru acest eveniment regretabil şi că este gata să coopereze cu autorităţile britanice”, a precizat Iakovenko.

Premierul britanic, Theresa May, a acuzat Rusia că este la originea acestei tentative de asasinat.

May a obţinut la un summit european la Bruxelles susţinerea altor ţări din UE, dintre care mai multe au anunţat că vor lua în următoarele zile măsuri împotriva Rusiei, precum expulzări de diplomaţi.

Moscova a ridiculizat acuzaţiile Londrei şi a sugerat că centrul de cercetare militară Porton Down, situat la câţiva kilometri de Salisbury, ar fi putut fi la originea acestui atac.

Gary Aitkenhead, director general al laboratorului militar, a afirmat vineri că nu există “nicio posibilitate” ca un agent neurotoxic să fi putut fi scos din respectivul centru.

„Este foarte frustrant să auzi asta, pentru că toată lumea aici ştie că nu este adevărat”, a declarat el, pentu BBC, afirmând că „unitatea aplică cele mai înalte niveluri de control”.

    Un caz identic în 1995

Un fost savant sovietic, Vladimir Uglev, care a lucrat la dezvoltarea neurotoxinei din gama celui folosit împotriva fostului spion rus Serghei Skripal, a declarat că o otravă similară a fost folosită în asasinarea unui om de afaceri rus în 1995.

Afirmaţiile lui Uglev contrazic oficialii ruşi, care au negat că ţara lor ar fi avut vreun program de arme chimice care să fi folosit neurotoxina novichok.

„Dacă întrebaţi cine a creat substanţele cu care au fost otrăviţi Skripal şi fiica sa, este posibil să fie create chiar de propriile mele mâini”, a spus Uglev.

Uglev este unul dintre cei trei savanţi ruşi care au confirmat existenţa unui program secret pentru arme chimice al ruşilor. El a fost interogat de poliţie imediat după asasinarea bancherului Ivan Kivelidi şi a secretarei sale, în 1995.

Uglev a recunoscut imediat că agentul toxic care i-a otrăvit pe cei doi este neurotoxina sintetizată de laboratorul de stat unde lucra.

Documente oficiale publicate în Novaya Gazeta arată că un membru al laboratorului unde lucra Uglev, Leonid Rink, a fost reţinut pentru scurt timp după ce a recunoscut că a vândut o cantitate mică dintr-o neurotoxină dezvoltată în programul Rusiei de arme chimice.

Uglev susţine că substanţa ar putea rămâne activă pentru ceva timp: „Dacă este depozitată corespunzător, cred că ar putea otrăvi pe cineva chiar şi 50 de ani mai târziu”.

   Doi ofițeri uciși la testări

Întrebat care sunt şansele ca investigatorii britanici să găsească o legătură între novichok şi o ţară sau un laborator anume, el a spus că „şansele tind spre zero”.

Uglev a spus că ştie trei oameni care au murit în accidente în timp ce era dezvoltată neurotoxina novichok: un savant pe nume Andrei Zheleznyakov şi „doi ofiţeri care au participat la testele noastre”.

Savantul a lucrat la Institutul de Cercetare a Chimiei Organice şi Tehnologiei din oraşul Shikhany din regiunea Saratov, între 1972 şi 1993. Uglev a lucrat cu neurotoxinele din programul „Foliant” pentru ultima oară în 1990.

Neurotoxinele respective nu se aflau pe lista făcută publică de Rusia la semnarea Convenţiei Armelor Chimice din 1993.

 

Cele mai citite

Partidul Democrat din Italia lansează un manifest pentru alegerile europene

Opoziția italiană încearcă din răsputeri să se impună într-un ciclu electoral în care partidele de dreapta aflate la putere în țară speră să obțină...

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă