20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalArabia o să amendeze turiștii care îi „încalcă regulile de decență”

Arabia o să amendeze turiștii care îi „încalcă regulile de decență”

Regatul a început să emită vineri, pentru prima dată, vize turistice cu scopul de a-şi diversifica resursele, deocamdată depinzând în totalitate de petrol. Ministerul de Interne a menţionat 19 “delicte” într-un comunicat dat publicităţii, fără a specifica însă cuantumul amenzilor, scrie Agerpres citând AFP.

“Noua legislaţie impune bărbaţilor şi femeilor să se îmbrace într-o manieră modestă şi să se abţină de la a-şi manifesta în public afecţiunea. Femeile sunt libere să aleagă haine decente”, se arată în document. Această legislaţie ar trebui să permită “informarea vizitatorilor şi turiştilor din regat cu privire la legea privind comportamentul în public, astfel încât aceştia să se conformeze”, se menţionează în comunicat.

Vizele acordate online şi la sosirea în regat vor fi atribuite cetăţenilor din 49 de ţări, inclusiv Statele Unite, Australia şi mai multe ţări europene. Anterior deciziei, regatul acorda viză doar pelerinilor, oamenilor de afaceri şi muncitorilor veniţi din alte ţări şi, recent, spectatorilor la evenimente sportive sau culturale.

Directorul Comitetului pentru Turism şi Patrimoniu Naţional, Ahmed al-Khateeb, a afirmat vineri că regatul va relaxa codul vestimentar pentru turiştii străini de sex feminin pentru a le permite să meargă în public fără să poarte abaya – rochia tradiţională obligatorie în spaţiile publice pentru femeile saudite.

Bărbaţii şi femeile sunt sfătuiţi să evite să poarte “haine mulate” sau cu mesaje şi imagini “profane”, se precizează pe un site în limba engleză lansat vineri de autorităţile din domeniul turismului. Potrivit acestui site, “umerii şi genunchii” femeilor trebuie să fie “acoperiţi în public”.

Dezvoltarea turismului este unul dintre punctele principale ale programului de reformă “Vision 2030” al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care are ca scop pregătirea celei mai mari economii din lumea arabă în vederea unei epoci post-petrol.

Regatul, care interzice alcoolul şi în care regulile sociale sunt foarte stricte, nu este în general considerat o destinaţie cu potenţial turistic. Însă, prinţul vrea să schimbe această percepţie şi a insuflat deja mai multe reforme liberale care au permis deschiderea unor săli de cinematograf şi organizarea concertelor sau a evenimentelor sportive.

Printre atracţiile turistice importante din acest regat ultraconservator se numără regiunea Al-Ula, oaza Al-Ahsa şi craterul Al Wahbah.

În ultimii ani, regatul a anunţat o serie de mega-proiecte în valoare de sute de miliarde de dolari. Printre acestea se numără crearea unei imense zone de dezvoltare economică (NEOM) în nord-vestul regatului, cu taxiuri zburătoare şi roboţi, potrivit autorităţilor. De asemenea, în 2017, autorităţile saudite au anunţat un proiect de mai multe miliarde de dolari pentru transformarea a 50 de insule din Marea Roşie în staţiuni balneare de lux. În 2018 a fost lansată construcţia unui “oraş de divertisment” în zona semi-deşertică Al-Qiddiya, lângă Riad, care va include parcuri tematice, terenuri sportive şi o zonă de safari.

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă