8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalAtac cu arme chimice în Siria, după doborârea unui avion rusesc

Atac cu arme chimice în Siria, după doborârea unui avion rusesc

Peste 50 de atacuri aeriene au fost raportate numai sâmbătă,în special asupra orașului Saraqib, unde a și fost doborât avionul militar rusesc. Chiar în timpul Dialogului pentru pace organizat de Rusia la Soci, aviația militară rusească și-a intensificat raidurile aeriene asupra acestei provincii libere de regimul Assad, mergând pe principiul: „negociezi pacea când ai învins pe toate fronturile”. Avionul Sukhoi 25 a fost doborât în regiunea Saraqib, cu „un sistem antiaerian portabil”, conform Ministerului rus al Apărării.

    Spitalele, ținta aviației rusești

„Un avion rusesc Su-25 s-a prăbuşit sâmbătă  în timpul unei misiuni deasupra zonei de detensionare din Idlib. Pilotul a apucat să anunţe că se catapultează în zonă, aflată sub controlul luptătorilor din Frontul al-Nusra. Pilotul a fost ucis în luptele împotriva teroriştilor”, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Autorităţile rusești au subliniat că avionul a fost doborât cu un „sistem antiaerian portabil” și că pilotul, care reușise să se catapulteze în siguranță, a fost ucis în confruntărea cu forțele ce voiau să-l captureze.

În „zona de detensionare Idlib”, cum a numit-o Ministerul rus al Apărării, a ajuns populația dislocată din mai multe zone din Siria, inclusiv cea evacuată, sub monitorizare ONU, din Hama și Alep.

Nici ONU, nici alte puteri implicate în conflictul din Siria nu au luat poziție față de atacurile brutale ale Rusiei, rezultate cu numeroase victime civile în această zonă care ar fi trebuit să fie protejată, conform garanțiilor oferite refugiaților.

Tema actuală pare a fi axată pe sursa sistemelor antiaeriene portabile, care au ajuns la rebeli, înțelegerea fiind ca nimeni să nu dea insurgenților arme antiaeriene.

Raidurile aeriene rusești au lovit neîntrerupt în ultima săptămână Kafranbel, Maasran, oraşele Saraqib, Maarat al Numan şi Idlib. „Căștile albe”, care încearcă să scoată victimele de sub dărâmături, vorbesc despre zeci de morţi şi răniţi.

În Maarat al Numan, a fost bombardat un spital de copii, personalul nereușind timp de mai multe ore să scoată pacienții. Spitalul a fost bombardat de opt ori în aceeași noapte. Un alt spital a fost bombardat în Kafranbel. În Idlib, capitala provinciei, o clădire cu patru etaje a fost dărâmată, prinzând locatarii între ruine.

   Atac cu clor

În atacul de duminică noaptea asupra oraşului Saraqib s-a folosit clor, din nou, în ciuda interdicțiilor internaționale. Mai multe persoane au fost rănite în acest atac, inclusiv copii.

 Elicoptere ale regimului de la Damasc au lovit mai multe cartiere ale oraşului, după care s-a simţit „un miros greţos” și au apărut cazuri de asfixiere.

Săptămâna trecută, ministrul american al Apărării, James Mattis, a afirmat că Washingtonul este preocupat de informaţiile privind folosirea de către guvernul sirian a gazului de clor pentru a ataca o enclavă a opoziţiei de lângă Damasc.

Regimul Assad a negat că ar fi folosit arme chimice, iar Moscova insistă la ONU să fie înființată o comisie „nepărtinitoare” de cercetare, deși nicio grupare, de rebeli sau de jihadiști, nu are elicoptere, acestea fiind folosite în atacurile cu arme chimice.

Armata siriană, formată în cea mai mare parte din miliţii șiite susţinute de Iran, cu sprijin aerian din partea Rusiei, a lansat în decembrie anul trecut o ofensivă în Idlib, cea mai mare şi mai dens populată provincie controlată încă de opoziţie. 

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă