19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalBenjamin Netanyahu, chestionat din nou de autorităţi într-un caz de corupţie

Benjamin Netanyahu, chestionat din nou de autorităţi într-un caz de corupţie

Investigatorii l-au chestionat pe Netanyahu timp de mai multe ore la reşedinţa sa oficială din Ierusalim. Mai multe instituţii de presă au informat că discuţiile s-au concentrat pe două cazuri în care poliţia a recomandat deja punerea sa sub acuzare.

Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a declarat că prim-ministrul „a răspuns la fiecare întrebare, cu toată încrederea, ştiind că nu s-a întâmplat nimic în neregulă şi investigaţia nu va duce nicăeri”.

Într-unul dintre cazuri este vorba despre cadouri pe care Netanyahu şi familia sa le-ar fi primit, iar în cel de-al doilea caz, Netanyahu s-ar fi asigurat că va avea parte de articole pozitive din partea Yedioth Ahronoth, unul dintre cele mai mari ziare din Israel, la schimb pentru sancţiuni faţă de ziarul rival, Israel Hayom.

Prim-ministrul israelian a negat în repetate rânduri că ar fi făcut ceva ilegal, numind acuzaţiile ca fiind o „vânătoare de vrăjitoare” a presei.

Într-un al treilea caz, două persoane apropiate de Netanyahu au fost arestate fiind suspectate că au promovat reglementări care ar valora sute de milioane de dolari pentru compania de telecomunicaţii Bezeq. La schimb, site-ul de ştiri al Bezeq a publicat informaţii pozitive despre Netanyahu. Cele două persoane au devenit martori ai statului.

Procurorul general al Israelului va decide dacă îl va pune sub acuzare pe Netanyahu. Partenerii lui Netanyahu din coaliţia de guvernare l-au susţinut, declarând că aşteaptă decizia procurorului.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă