15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson se jură că n-a manipulat-o pe Regină privind suspendarea Parlamentului

Boris Johnson se jură că n-a manipulat-o pe Regină privind suspendarea Parlamentului

Johnson rămâne încrezător că va putea ajunge la un acord cu Bruxelles-ul dar intenţionează să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, cu sau fără acord, a afirmat premierul joi.

Liderii opoziţiei l-au acuzat pe Boris că a suspendat parlamentul pentru a evita supravegherea strategiei sale de Brexit şi a face să treacă timpul până la termenul limită. Parlamentarii i-au cerut cu insistenţă să recheme parlamentul după ce Curtea supremă din Scoţia a decis miercuri că suspendarea a fost ilegală.

Boris Johnson a spus că în chestiune trebuie să decidă Curtea supremă a Marii Britanii cu prilejul apelului de săptămâna viitoare, infirmând că a furnizat motive false pentru suspendarea parlamentului. “Absolut deloc”, a declarat el pentru BBC când a fost întrebat dacă a indus-o în eroare pe regina Elisabeta a II-a, care a aprobat suspendarea.

“Înalta curte din Anglia este în mod evident de acord cu noi, dar Curtea supremă va trebui să ia o decizie”, a spus Johnson, referindu-se la un caz separat în care tribunalul englez a decis în favoarea guvernului. El a spus că a suspendat parlamentul pentru a-şi putea prezenta programul pentru ameliorarea serviciilor sanitare, de poliţie şi cu alte “priorităţi ale oamenilor” în cadrul unei noi sesiuni.

“Trebuie să progresăm şi să facem tot felul de lucruri la nivel naţional”, a mai declarat el pentru BBC. Keir Starmer, purtătorul de cuvânt pentru Brexit al Partidului laburist de opoziţie, a declarat anterior că “nimeni în toate minţile nu crede motivul lui Boris Johnson pentru închiderea parlamentului”.

Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă