22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalBrexit: Corbyn şi DUP resping noul acord

Brexit: Corbyn şi DUP resping noul acord

Astfel se complică sarcina premierului Johnson de a obţine un vot favorabil pentru acest acord la şedinţa extraordinară a Camerei Comunelor, prevăzută să se desfăşoare sâmbătă, mai ales că între timp conservatorii au pierdut majoritatea în legislativ, după ce la începutul lunii trecute un parlamentar din partidul lui Johnson a trecut la liberal-democraţii proeuropeni, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Compromisul privind acordul de Brexit la care au ajuns joi UE şi Regatul Unit – prin modificarea protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord – prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, dar va face parte din teritoriul vamal al Regatului Unit. Vor fi percepute taxe vamale asupra bunurilor care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord dacă acestea vor ajunge apoi în Irlanda sau într-o altă ţară din piaţa unică europeană.

Dar DUP consideră inacceptabil să existe prevederi vamale în interiorul frontierelor Regatului Unit. DUP nu este de acord nici cu faptul că, deşi legislativul nord-irlandez se va putea pronunţa asupra acordului, aceasta se va face abia peste patru ani după intrarea acestuia în vigoare la sfârşitul perioade de tranziţie post-Brexit, astfel că actualul legislativ nord-irlandez – suspendat din anul 2017 – nu va avea niciun cuvânt de spus.

La rândul său, liderul principalului partid de opoziţie, laburistul Jeremy Corbyn, a declarat că este nemulţumit de noul acord şi le-a cerut deputaţilor să voteze împotriva lui şi în favoarea organizării unui nou referendum privind Brexitul.

Cât despre premierul Boris Johnson, acesta a îndemnat deputaţii să susţină acordul pentru ”realizarea Brexitului fără întârziere”. Dar reacţia laburiştilor şi a unioniştilor nord-irlandezi, plus opoziţia liberal-democraţilor faţă de ieşirea din UE scad şansele ca noul acord să treacă de votul Camerei Comunelor. În această eventualitate, conform unei legi adoptate luna trecută, Boris Johnson va fi obligat să ceară UE o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, solicitare care mai trebuie aprobată şi de liderii europeni.

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă