13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalBulgaria: Încă încearcă să atragă investiţia Volkswagen

Bulgaria: Încă încearcă să atragă investiţia Volkswagen

Ca şi în cazul Turciei, Bulgaria a făcut producătorului auto german o ofertă tentantă şi acum aşteaptă decizia. Faptul că din 20 de ţări care concurau pentru investiţia Volkswagen au rămas doar două reprezintă un semn de apreciere, a declarat Karanikolov.

Acesta susţine că în ultimele luni un important investitor strategic din domeniul auto şi-a exprimat interesul pentru a deschide o unitate în Bulgaria, unde ar putea fi create astfel 120.000 de noi locuri de muncă.

Negocierile cu reprezentanţii Volkswagen vor continua în următoarele luni, a dat asigurări oficialul bulgar..

Volkswagen încă nu a luat o decizie privind construirea unei noi fabrici multibrand în Turcia, a afirmat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al grupului german Leslie Bothge.

“În ultimele luni am examinat diverse locaţii din Europa şi am făcut o listă scurtă. Nivelul preliminar al negocierilor este acum însoţit de discuţii concrete, dar o decizie finală nu va fi luată pe baza rezultatelor discuţiilor. Nu putem da publicităţii detaliile privind locaţiile specifice”, a spus Leslie Bothge.

Declaraţia vine după ce publicaţia Automobilwoche a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia. Consiliul de supervizare al Volkswagen a decis ca noua unitate să fie construită în apropierea oraşului Izmir, unde vor fi produse şi modele Skoda – subsidiara Volkswagen – susţine Automobilwoche.

Şi presa internaţională a speculat că Turcia este favorită deoarece Qatar – care deţine o participaţie de 17% la grupul german – are o influenţă decisivă în privinţa deciziei şi sprijină autorităţile de la Ankara pentru a obţine investiţia.

În mai, săptămânalul ceh Skodovacky anunţa că o nouă facilitate de producţie pentru modelele Skoda şi Volkswagen va fi construită în Turcia sau Bulgaria.

Turcia are o infrastructură solidă, dar Bulgaria este o altă opţiune, deoarece este mult mai stabilă din punct de vede politic şi este un stat membru al UE, a explicat şeful sindicatului Skoda, Jaroslav Povšík, pentru publicaţia cehă.

Pe 18 noiembrie anul trecut, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Conform informaţiilor din presă, cele mai mari şanse pentru a câştiga investiţia le au Bulgaria, Serbia, Turcia şi România.

La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă