4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană recomandă României măsuri pentru corecția abaterii obiectivului bugetar

Comisia Europeană recomandă României măsuri pentru corecția abaterii obiectivului bugetar

CE a prezentat, miercuri, avizele sale privind proiectele de planuri bugetare pentru 2020 ale statelor membre din zona euro, privind măsurile luate în temeiul Pactului de stabilitate şi de creştere şi a adoptat al patrulea raport privind supravegherea consolidată vizând Grecia, conform News.ro.

”Comisia a luat, de asemenea, o serie de măsuri, în cadrul Pactului de stabilitate şi de creştere, vizând Ungaria şi România. Ea a formulat două recomandări în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative, un instrument care intenţionează să transmită un avertisment în cazul unei abateri semnificative de la cerinţele componentei preventive a pactului”, se arată în comunicat.

Procedura are, de asemenea, scopul de a ajuta statele membre să revină la situaţia bugetară în care ar fi fost, sau să se apropie de aceasta, dacă abaterea nu s-ar fi produs. Pentru România, Comisia a stabilit că nu a fost luată nicio măsură eficace ca răspuns la recomandarea Consiliului din iunie 2019.

”Ea propune adoptarea de către Consiliu a unei decizii privind lipsa luării unor măsuri eficace şi o recomandare revizuită adresată României de a lua măsuri în 2020 pentru a corecta abaterea sa semnificativă de la traiectoria de ajustare în direcţia obiectivului bugetar pe termen mediu”, se arată în comunicat.

Pentru Ungaria, Comisia a stabilit că nu a fost luată nicio măsură eficace ca răspuns la recomandarea Consiliului din iunie 2019. Ea propune adoptarea de către Consiliu a unei decizii privind lipsa luării unor măsuri eficace şi o recomandare revizuită adresată Ungariei de a lua măsuri în 2020 pentru a corecta abaterea sa semnificativă de la traiectoria de ajustare în direcţia obiectivului bugetar pe termen mediu.

”Din luna iulie a acestui an şi pentru prima dată începând cu 2002, niciun stat membru din zona euro nu face obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive. Este de aşteptat ca ponderea datoriilor în raport cu PIB-ul zonei euro să îşi continue traiectoria descrescătoare din anii recenţi şi să scadă de la aproximativ 86 % în 2019 la aproximativ 85 % în 2020. Aceasta se întâmplă în contextul unei încetiniri a economiei europene şi mondiale”, se mai notează comunicatul.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă