10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalDemisie la vârf în Departamentul de Stat al SUA

Demisie la vârf în Departamentul de Stat al SUA

Tom Shannon (60 de ani), subsecretar de stat pentru probleme politice, este cel mai proeminent diplomat de carieră din SUA, având peste 34 de ani de serviciu în diplomaţie, în subordinea a şase preşedinţi şi 10 secretari de stat.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert a menţionat că Shannon a acceptat solicitarea secretarului de stat Rex Tillerson de a rămâne în funcţie până la numirea unui succesor.

“Decizia mea este personală şi are la bază dorinţa de a sta cu familia, de a mă ocupa de viaţa mea şi de a stabili o nouă direcţie pentru anii care mi-au rămas”, a explicat Shannon într-o scrisoare adresată personalului Departamentului de stat.

În noiembrie anul trecut, Rex Tillerson s-a declarat jignit de afirmaţiile că Departamentul de stat s-a “golit” după instalarea preşedintelui Donald Trump, subliniind că ministerul său funcţionează bine, în pofida criticilor dure venite din partea unor foşti diplomaţi americani precum Nicholas Burns sau Ryan Crocker.

Plecarea forţată a numeroşi diplomaţi de vârf, eşecul numirii sau confirmării de către Senat a titularilor unor posturi cheie din instituţie şi percepţia că noul secretar de stat este inaccesibil au afectat negativ moralul în Departament, conform unor oficiali ai acestuia.

Prin demisia anunţată joi, Tom Shannon se alătură fluxului constant de înalţi diplomaţi de carieră care părăsesc Departamentul de Stat de la învestirea lui Trump, în ianuarie anul trecut. Donald Trump l-a menţinut în funcţie după ce a preluat administraţia şi va trebui să numească un succesor, care va avea nevoie de confirmarea Senatului.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă