15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalDirectorul Oxfam, implicat în cazuri de pedofilie

Directorul Oxfam, implicat în cazuri de pedofilie

Potrivit The Times, angajaţi ai Oxfam au recurs la tinere prostituate, multe minore, în 2011 în Haiti, în cursul unei misiuni după seismul care a distrus ţara un an mai devreme. Organizaţia era la curent cu activităţile a doi lucrători umanitari, care sunt la originea scandalului şi citează un document intern potrivit căruia cadrele Oxfam din Marea Britanie erau îngrijorate de comportamentul lui Roland van Hauwermeiren, unul dintre lucrătorii umanitari acuzaţi. Dar, subliniază Times, asta nu a împiedicat ONG-ul să-i ofere postul de director în Haiti.

Penny Lawrence, director general adjunct al ONG-ului umanitar şi-a anunţat luni demisia iar autorităţile britanice au reacţionat rapid. Secretarul de stat pentru dezvoltare internaţională, Penny Mordaunt, a estimat că Oxfam „a eşuat în poziţia sa de lider moral” şi a precizat că a scris altor organizaţii finanţate de departamentul său pentru a le incita să semnaleze toate problemele similare, asigurând că toate cazurile vor fi supravegheate îndeaproape.

Independent, Guardian şi Daily Mail citează specialişti care consideră că aceste dezvăluiri „nu sunt decât partea vizibilă a icebergului”. Lucrător umanitar şi avocat, Andrew MacLeod estimează că „Oxfam este departe de a fi singură în acuzaţiile de hărţuire, de violuri şi de violări ale copiilor” şi  subliniază că ajutorul umanitar trebuie să facă faţă problemelor de pedofilie în rândurile sale.

Problema nu este una din trecut, ci „un flagel actual şi viitor care ar putea ameninţa întreg mediul ajutorului pentru dezvoltare dacă nu ne ocupăm”, potrivit lui MacLeod, care precizează că atât Kofi Anan, cât şi Ban Ki-moon (foşti secretari generali ai ONU) şi-au exprimat în trecut regretele că nu au ştiut să pună capăt practicilor pedofile.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....
Ultima oră
Pe aceeași temă