12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump nominalizează un apropiat al familiei Bush la Curtea Supremă

Donald Trump nominalizează un apropiat al familiei Bush la Curtea Supremă

Donald Trump a ales să facă anunțul noii sale nominalizări pe Curtea Supremă chiar în primetime, ținând tot publicul american în suspans în această perioadă. Acesta l-a preferat pentru cea mai importantă instanță judecătorească din Statele Unite pe Brett Kavanaugh, un judecător al curții de apel din Districtul Columbia, fost consilier al președintelui George W. Bush, informează BBC News.

Aceasta este a doua nominalizare a lui Trump pentru Curtea Supremă, aceasta având potențialul de a influența jurisprudența de peste ocean pentru o generație.

Trump a declarat că „judecătorul Kavanaugh are o reputație impecabilă, calificări nemaiîntâlnite și un angajament dovedit pentru egalitatea în fața legii. E un jurist genial cu un stil de scriere clar și eficient, văzut de toată lumea ca un dintre cele mai ascuțite minți legale ale timpului nostru”.

Nominalizarea lui Kavanaugh, dacă trece de Congresul american, este motivată de înlocuirea judecătorului Anthony Kennedy, 81 de ani, care a anunțat că se va retrage vara aceasta. 

Kavanaugh trebuie nominalizat de Senatul american cu o majoritate simplă, de 51 de voturi. Se anunță însă un drum dificil pentru viitorul judecător la Curtea Supremă, deoarece Republicanii au în momentul de față doar 50 de voturi în Senat în urma retragerii lui John McCain din motive de sănătate. Democrații, cel mai probabil, nu vor vota nominalizarea lui Trump. 

 

Cine este Brett Kavanaugh

Judecător la Curtea de Apel a Districtului Columbia și fost consilier al președintelui Bush jr., Kavanugh a lucrat împreuna cu Kenneth Star în dosarul Clinton-Lewinsky în anii 1990. Este un absolvent de Yale și are reputația de a fi devotat religiei Catolice ce a absolvit un liceu iezuit. 

Deși legăturile cu familia Bush au fost considerate un minus în apropierea anunțului lui Trump, se pare că președintele american a fost convins de pozițiile sale cu privire la imigrație. Recent, judecătorul Kavanaugh nu a fost de acord cu o decizie judecătorească care-i permitea unei adolescente imigrante ilegal să aibă un avort. De asemenea, în contextul investigației lui Robert Mueller cu privire la legăturile dintre campania Trump și Rusia, Kavanaugh a susținut că Trump ar trebui să fie ferit de astfel de cercetări cât timp se află în exercitarea mandatului său.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă