15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalDubla măsură persistă. Candidata Franței, audiată din nou în Parlamentul European

Dubla măsură persistă. Candidata Franței, audiată din nou în Parlamentul European

Parlamentul European a convocat-o miercuri pe Sylvie Goulard, propunerea Franţei pentru un post de comisar european, pentru o a doua audiere joi dimineaţă pentru a-i da şansa să elimine suspiciunile privind integritatea sa, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului Partidului Popular European (PPE) din legislativul comunitar.

“Doamna Goulard a fost convocată pentru joi dimineaţă pentru a doua audiere, între 09:30 şi 11:00, în cursul căreia îi vor fi adresate 13 întrebări. Apoi va fi luată decizia dacă are sau nu aptitudinea de a fi numită comisar european”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Sylvie Goulard a exclus marţi o demisie automată din executivul european dacă va fi pusă sub acuzare în dosarul privind locuri de muncă fictive ca asistenţi pentru europarlamentari din Mişcarea Democrată Franceză (MoDem), potrivit unui document consultat de AFP.

“Dacă voi fi confruntată cu decizii judiciare, cum ar fi punerea sub acuzare, mă voi întreba dacă pot să continui să-mi exercit în mod eficient mandatul”, notează Goulard în acest document, în care răspunde unor întrebări scrise ale europarlamentarilor însărcinaţi să-i valideze candidatura, după o primă audiere considerată insuficientă.

“Mă voi consulta apoi, conform Codului de Conduită al Comisiei, cu preşedinta (Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – n.r.) cu privire la măsurile ce trebuie luate”, a adăugat ea.

Sylvie Goulard, desemnată de preşedintele francez Emmanuel Macron, precizează de asemenea că “se angajează să demisioneze” în cazul în care ar fi “condamnată printr-o decizie definitivă pentru o infracţiune ce ţine de exercitarea unei funcţii publice”.

Ea a răspuns astfel la o întrebare a unor europarlamentari care îi cereau să răspundă cu “da” sau “nu” dacă intenţionează să demisioneze în caz de punere sub acuzare.

Ea este vizată de o anchetă judiciară în Franţa, într-un dosar cu locuri de muncă presupus fictive pentru europarlamentari din MoDem, anchetă ce a constrâns-o să demisioneze din guvernul francez în iunie 2017.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a demarat la rândul său o anchetă pentru aceleaşi fapte.

Sylvie Goulard, care vizează portofoliul de comisar pentru piaţa internă, a rambursat deja 45.000 de euro după o anchetă internă a Parlamentului European, sumă ce corespunde cu opt luni de salariu pentru unul dintre asistenţii săi, pentru care ea nu a putut furniza nicio “dovadă de lucru”. Negând orice “intenţie frauduloasă”, inculpata a explicat, în timpul audierii sale la 2 octombrie, că este vorba de o “problemă de resurse umane”.

Sylvie Goulard a detaliat de asemenea, în răspunsurile sale, munca de consultat contra sumei de “peste 10.000 de euro” lunar, pentru un grup american, Institutul Berggruen, între octombrie 2013 şi ianuarie 2016, pe vremea când era europarlamentară. “Nu aveam niciun fel de legătură cu activităţile comerciale” ale fondatorului acestui institut, miliardarul germano-american Nicolas Berggruen, a spus ea.

Ea a dezvăluit că OLAF “a examinat” dacă ar putea exista un conflict de interese în cadrul activităţii sale în acest think tank. “La 1 octombrie 2019, OLAF a decis şi m-a informat în scris că ‘nu a fost stabilit împotriva mea niciun fapt care să confirme suspiciunile'”, a precizat ea.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Congres Forța Dreptei: Ludovic Orban este ales președinte

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii, potrivit agerpres.ro. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă