20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFostul președinte peruan Alberto Fujimori, în continuare pe patul de spital

Fostul președinte peruan Alberto Fujimori, în continuare pe patul de spital

Aguinaga a afirmat că este vorba de probleme gastrice, relatează AFP, citată de Agerpres.

Medicul a adăugat că problemele la stomac ale fostului preşedinte sunt în continuare sub tratament şi că el speră că acestea vor fi rezolvate în câteva zile. El a negat totuşi că Alberto Fujimori ar fi bolnav de ulcer.

“Nu vă pot preciza data când va ieşi din spital. El nu poate primi vizite pentru moment, deoarece vrem să se odihnească, pentru că afluxul constant de persoane din jurul lui îi complică recuperarea”, a subliniat medicul.

În vârstă de 79 de ani, Alberto Fujimori a suferit la 23 decembrie o criză de hipotensiune şi o aritmie şi a fost nevoie de transferarea la spital din închisoare, unde ispăşea o pedeapsă de 25 de ani pentru corupţie şi pentru crime împotriva umanităţii în timpul mandatelor sale, între 1990 şi 2000.

Duminică, preşedintele Kuczynski l-a graţiat. Decizia preşedintelui a declanşat o polemică şi manifestaţii în rândul peruanilor, care îl acuză pe actualul şef al statului că a negociat politic această măsură în schimbul menţinerii sale la putere cu sprijinul mişcării politice fondate de Fujimori.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă