23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalFranța a avut un nivel uriaș de cereri de azil în anul...

Franța a avut un nivel uriaș de cereri de azil în anul 2017 – peste 100.000 de oameni

Directorul Biroului francez pentru protecţia refugiaţilor şi a apatrizilor (OFPRA), Pascal Brice, a anunțat că numărul cererilor înregistrate de OFPRA au sporit cu 17% anul trecut faţă de 2016, după o creştere de 6,5% în 2016 faţă de anul 2015.

Este vorba despre o creştere ‘susţinută chiar dacă nu este un aflux masiv’, a adăugat Brice, în opinia căruia acest lucru confirmă că Franţa este printre primele ţări europene vizate de cereri de azil.

Franța se află din acest punct de vedere după Germania, care se aşteaptă la aproape 200.000 de cereri de azil în acest an.

Potrivit OFPRA, în anul trecut 36% dintre solicitanţii de azil au devenit refugiaţi, faţă de 38% în anul 2016.

În 2017, prima ţară de origine a solicitanţilor de azil în Franţa a fost Albania, cu 7.630 de cereri (cu excepţia minorilor neînsoţiţi). OFPRA nu a acordat protecţie decât pentru 6,5% dintre solicitanţii de azil albanezi.

A doua ţară de origine, Afganistanul, a reprezentat 5.987 de cereri de azil în 2017, în creştere cu 6% faţă de anul anterior.

Pe următoarele locuri ca ţări de origine a solicitanţilor de azil în Franţa anul trecut s-au situat Haiti (4.934 de cereri), Sudan (4.486 de cereri) şi Guineea (3.780 de cereri).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă