4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalFranța și Germania impun reformarea Europei în 2018

Franța și Germania impun reformarea Europei în 2018

În cadrul discursului susţinut cu ocazia trecerii în noul an, Macron a subliniat necesitatea redescoperirii „ambiției europene”, care să conducă spre unitatea, suveranitatea și democrația blocului comunitar. Iar în acest scop extremismul trebuie limitat la maximum.

„La nivel european, 2018 va fi decisiv. Trebuie să nu renunţăm la nimic în favoarea naţionaliştilor sau a euroscepticilor. Voi continua să lucrez cu toţi partenerii noştri europeni, în mod special cu Germania”, a declarat Macron.

Partidele extremiste constituie cea mai mare provocare pentru Europa. Cele mai puternice state din Uniune se află în situația unor guverne minoritare, forțate să formeze coaliții cu partide de extremă-dreapta.

Olandei i-au trebuit șapte luni să asambleze un guvern. Format acum din patru partide. Spania, Irlanda, Portugalia, Marea Britanie se străduiesc să guverneze în coaliții fragile. Italia nu are perspective mai bune.

Cancelarul german, Angela Merkel, încă se străduiește să formeze o coaliție de guvernământ, ca să-și reia rolul de forță din blocul comunitar.

Propunerile lui Macron de reformare a Uniunii Europene, susținute de Germania, se referă la intensificarea cooperării în domeniul apărării, imigraţiei, politicilor fiscale, economice şi sociale. El a cerut înfiinţarea unui buget comun al zonei euro, dar şi crearea unui post de ministru UE al Finanţelor.

„Forța militară de intervenție”, pentru care trebuie un buget comun, este deja în dezvoltare și se pun bazele agenţiei europene pentru informaţii în scopul combaterii terorismului.

   Prima vizită a lui Erdogan

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, se va deplasa la Paris vineri pentru a se întâlni cu omologul său francez, Emmanuel Macron, într-un moment în care Ankara pare să dorească să-şi restabilească relaţiile cu Uniunea Europeană după ce acestea au traversat o gravă criză în 2017.

Această vizită, cea mai importantă a şefului statului turc într-o ţară a UE după puciul eşuat din iulie 2016, va avea pe agendă dosarele regionale, precum conflictul sirian şi statutul Ierusalimului, dar Parisul dă asigurări că problema drepturilor omului va fi, de asemenea, abordată.

Amploarea epurărilor efectuate de Ankara după tentativa de lovitură de stat i-a atras numeroase critici din partea partenerilor săi europeni, în special din partea Berlinului, ducând practic la o sistare a negocierilor în curs asupra candidaturii de aderare a Turciei la UE.

Macron și Angela Merkel joacă rolul „polițistului bun și polițistului rău” în relația cu Erdogan, cancelarul german declarându-se pentru sistarea negocierilor, în timp ce președintele francez încearcă să readucă Turcia pe calea „parteneriatului esenţial”.

Erdogan vine în întâmpinarea reluării relațiilor bune cu UE, pentru „a reduce numărul inamicilor şi a creşte numărul prietenilor”. Aceasta este prima vizită a preşedintelui turc în Franţa de la alegerea lui Emmanuel Macron, în mai 2017, dar cei doi şefi de stat au avut deja ocazia să se întâlnească în cursul unor summituri internaţionale.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă