4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalGuvernul şi familia regală britanică vor boicota Cupa Mondială din Rusia

Guvernul şi familia regală britanică vor boicota Cupa Mondială din Rusia

”Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la Cupa Mondială de fotbal din Rusia în această vară”, a declarat şeful guvernului, care a denunţat culpabilitatea Moscovei în otrăvirea unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale pe pământ britanic.

”Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor” care l-a vizat pe Serghei Skripal (66 ani) şi pe fiica sa Iulia (33 ani), a declarat Theresa May în faţa Parlamentului britanic.

”Aceasta reprezintă o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit”, a adăugat Theresa May, care s-a exprimat astfel după expirarea, marţi la miezul nopţii, a unui ultimatum pe care îl fixase Rusiei pentru a furniza explicaţii privind otrăvirea celor doi, survenită pe 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei).

”I-am oferit Rusiei oportunitatea să furnizeze o explicaţie, însă reacţia sa trădează o neglijare totală a gravităţii evenimentelor”, a adăugat May, insistând: ”Ei nu au furnizat nicio explicaţie credibilă”.

”În loc de asta, au tratat utilizarea unui agent neurotoxic militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi neîncredere”, a adăugat premierul britanic.

Ca represalii, Theresa May a anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, începând cu expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi, despre care Regatul Unit consideră că sunt în fapt ”agenţi de informaţii nedeclaraţi”.

”Ei au o săptămână pentru a pleca”, a precizat May.

Rusia dispune de 59 de diplomaţi acreditaţi în Regatul Unit.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă