15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalHong Kongul avertizează Washingtonul să nu se amestece în criza politică

Hong Kongul avertizează Washingtonul să nu se amestece în criza politică

Fosta colonie britanică este, de trei luni, teatrul unor acţiuni şi manifestaţii aproape zilnice, fără precedent de la retrocedarea sa în 1997, o provocare inedită pentru Beijing şi Guvernul regiunii semiautonome.

Duminică, o mulţime compactă s-a adunat în faţa Consulatului Statelor Unite la Hong Kong şi a îndemnat Congresul american să adopte un proiect de lege prin care să-şi exprime susţinerea faţă de mişcarea în favoarea democraţiei.

Un asemenea text ar putea să aducă atingere relaţiilor comerciale privilegiate între Hong Kong şi Statele Unite, impunând autorităţilor din regiune controale menite să verifice dacă acestea respectă legea fundamentală şi libertăţile unice acestei regiuni din sudul Chinei.

Carrie Lam, care concentrază furia manifestanţilor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că orice schimbare în relaţiile sale economice cu Washingtonul le ameninţă ”interesele reciproce”.

”Este extrem de nepotrivit ca o ţară să se amestece în afacerile Hong Kongului”, a declarat ea în faţa presei.

”Sper ca nimeni să nu se mai mobilizeze la Hong Kong pentru a cere Statelor unite să adopte o asemenea lege”, a spus ea.

Membri ai clasei politice americane, democraţi dar şi republicani, şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţi.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump, aflată în plin conflict cu autorităţile chineze, a adoptat o poziţie mai pragmatică.

Donald Trump a îndemnat, astfel, la o soluţionare paşnică a crizei politice, subliniind că Chinei îi revine să gestioneze acest conflict.

Washingtonul a respins acuzaţiile Beijingului potrivit cărora Statele Unite susţin manifestanţii. La rândul său, China a furnizat puţine probe cu privire la acest subiect, cu excepţia unor declaraţii de susţinere a personalităţilor politice americane.

Manifestaţiile în favoarea democraţiei au început în iunie, cu scopul de a respinge un proiect controversat de lege privind extrădări către China. Anunţul-surpriză de săptămâna trecută al lui Carrie Lam cu privire la retragerea definitivă a acestui proiect nu pare să fi potolit furia manifestanţilor.

Duminică, după adunarea paşnică în faţa Consulatului Statelor Unite, manifestaţiile au degenerat.

Seara, confruntări au avut loc între poliţişti şi manifestanţi dintre cei mai radicali, care au blocat drumuri, vandalizat staţii de metrou şi incendiat baricade.

”Pagubele iraţionale comise în staţiile de metrou arată că manifestanţii au acţionat în afara exprimării opiniilor lor cu privire la legea extrădării şi altor revendicări”, a declarat ea.

”Escaladarea violenţei nu poate rezolva problemele cu care ne confruntăm la Hong Kong”, a adăugat Carrie Lam.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă