13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: Berlusconi vrea un Guvern cu o agendă clară

Italia: Berlusconi vrea un Guvern cu o agendă clară

Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, l-a informat marţi în legătură cu poziţia sa pe principalul său aliat de centru-dreapta, liderul Ligii Nordului Matteo Salvini, în timpul unei întâlniri la care a mai declarat că nu are nicio reţinere faţă de mişcarea 5 Stele. El a apreciat că centrul-dreapta ar putea forma un guvern cu o agendă specifică, prestabilită în vederea reglementării problemelor ţinând de economie, piaţa muncii, securitate şi imigraţie.

Scrutinul din 4 martie a rezultat într-un parlament fără o majoritate, coaliţiei de centru-dreapta/extremă-dreapta (în care Forza Italia, a lui Berlusconi, a fost devansată de Liga Nordului, condusă de Salvini) fiindu-i necesare încă 49 de mandate în camera inferioară. Mişcarea 5 Stele (populistă, antisistem) va fi cel mai mare partid în noul parlament, în care îi lipsesc 95 de mandate pentru o majoritate.

Potrivit La Repubblica, strategia lui Berlusconi este de a trimite mingea în terenul mişcării 5 Stele, aşa încât aceasta să fie nevoită să-şi asume responsabilitatea dacă nu se va putea forma un guvern.

Berlusconi şi aliaţii săi de centru-dreapta, între care se numără micul partid Fraţii Italiei, aveau prevăzută o reuniune miercuri la Roma.

Pieţele se tem cel mai mult de un eventual “mariaj” între 5 Stele şi Liga Nordului, fără Forza Italia, care este considerată o forţă moderatoare şi proeuropeană, notează Reuters.

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, urmează să înceapă din aprilie consultări cu liderii de partide, scrie Agerpres.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă