10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia, demisie la nivel înalt: Paolo Gentiloni a plecat din fotoliul de...

Italia, demisie la nivel înalt: Paolo Gentiloni a plecat din fotoliul de premier

Cabinetul condus de Gentiloni va continua să gestioneze problemele curente până la formarea unui nou guvern.

Camera Deputaţilor şi Senatul italian şi-au desemnat sâmbătă preşedinţii, deşi nu există o majoritate în niciuna din camere. Coaliţia de dreapta condusă de Silvio Berlusconi şi formaţiunea populistă Movimento 5 Stelle (Mişcarea Cinci Stele, M5S) au ajuns la un acord pentru instalarea la conducerea deputaţilor a lui Roberto Fico, din partea M5S, respectiv a avocatei Elisabetta Alberti Casellati, prima femeie preşedintă a Senatului.

Deocamdată, coaliţia de centru-stânga a lui Gentiloni s-a plasat în opoziţie. El urma să îi informeze pe liderii celor două camere parlamentare, conform cutumei, după ce şi-a înaintat demisia preşedintelui republicii, Sergio Mattarella. Acesta ar putea invita partidele la consultări începând de marţi, după constituirea grupurilor parlamentare.

Presa italiană anticipează însă, potrivit AFP, că procesul de constituire a unei noi majorităţi va fi amânat până în 3 aprilie, după vacanţa de Paşte, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă