11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalNATO și Uniunea Europeană au divergențe pe tema apărării. Alianța se simte...

NATO și Uniunea Europeană au divergențe pe tema apărării. Alianța se simte concurată de UE

Declarația lui Stoltenberg intervine cu o zi înainte de o reuniune la Bruxelles a miniştrilor Apărării ai ţărilor membre NATO.

Jens Stoltenberg a reiterat preocupările în acest sens formulate de administraţia americană. “Da, există divergenţe de opinii”, a recunoscut Stoltenberg în timpul conferinţei de presă pentru prezentarea reuniunii, la care va asista miercuri şi joi secretarul american al apărării, Jim Mattis.

“Susţinem iniţiativa europeană, cu condiţia ca ea să fie complementară şi să nu confişte din activităţile şi nevoile NATO”, a avertizat Katie Wheelbarger, responsabilă cu securitatea internaţională în cadrul Ministerului american al Apărării. “Nu vrem ca UE să confişte din mijloacele NATO”, a insistat ea.

Reprezentanta diplomaţiei europene, Federica Mogherini, va fi invitată miercuri seara să detalieze iniţiativa europeană.

“Mai multe cheltuieli şi mai multe capacităţi pot întări NATO. Trebuie să fie o complementaritate, nu să fie înlocuită NATO”, a mai spus Jens Stoltenberg. “Ar fi lipsit de sens ca UE şi NATO să intre în concurenţă”, a subliniat el.

“UE nu trebuie să se substituie la ceea ce face NATO”, a adăugat secretarul general al NATO. “Nu se pune problema de a avea o listă de nevoi de capacităţi pentru NATO şi o alta pentru UE. Nu se pune problema să dublăm”, a continuat el.

În acelaşi timp, Stoltenberg a remarcat că 15 state membre ale NATO au prezentat până acum planuri concrete pentru îndeplinirea obiectivului de creştere a cheltuielilor pentru apărare la 2% din PIB, până în 2024, subiect care se va afla de asemenea pe ordinea de zi a reuniunii miercuri şi joi de la Bruxelles. Bugetele aliate pentru apărare cresc constant, astfel încât dacă în 2014 doar trei state membre au cheltuit mai mult de 2% în acest scop, în 2018 această cifră ar urma să ajungă la opt, ceea ce este “un progres substanţial şi un început bun”. “Dar mai avem un drum lung de parcurs”, a menţionat secretarul general al NATO, potrivit dpa.

Ambasadoarea SUA la NATO Kay Bailey Hutchison a asigurat la rândul său marţi că Washingtonul va continua să-i preseze pe partenerii din NATO să-şi sporească bugetul militar.

Jens Stoltenberg a atenţionat pe de altă parte împotriva închiderii pieţelor militare europene în faţa unor ţări care nu sunt membre ale UE. “Trebuie evitată crearea de noi bariere în cadrul NATO. Dorim să vedem o industrie de apărare europeană mai competitivă. Este în interesul tuturor aliaţilor din NATO”, a spus el.

“Sper că UE, datorită Cooperării Structurate Permanente (CSP sau PESCO) şi Fondului European pentru Apărare, va avea posibilitatea de a aborda problema pusă de fragmentarea industriei de apărare europeană”, a adăugat Jens Stoltenberg.

El a respins impresia unei lipse de încredere între aliaţi. “Forţa NATO, indiferent care sunt divergenţele, constă în a fi întotdeauna de acord în ce priveşte sarcinile fundamentale care sunt protecţia şi apărarea unora şi altora”, a conchis el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă