13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalNaziștii primesc putere politică în statul german

Naziștii primesc putere politică în statul german

Stefan Jagsch, un membru al Partidului Naiţional Democrat (NPD, ultranaţionalist), a fost ales joi şef al Consiliului Municipal din Waldsiedlung, o comună cu 2.500 de locuitori din districtul Altenstadt, la 30 de kilometri nord-est de Frankfurt.

El a beneficiat de susţinerea membrilor locali di Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, dar şi a unor aleşi din partidul Social Democrat (SPD) şi FPD (liberali).

Această alegere a provocat valuri la nivel federal şi regional.

Mulţi se întreabă care sunt motivele pentru care nu a existat un candidat democratic” care să-l înfrunte pe Stefan Jagsch, a subliniat şeful grupului parlamentar FPD Marco Buschmann.

Numeroase întrebări se pun de asemenea despre acest vot unanim în favoarea acestui politician din partea unor personalităţi cu sensibilităţi atât de diverse.

Stefan Jagsch a fost ales pentru că nu a avut contracandidat, iar candidatul NPD nu a făcut decât să “acopere golul”, şi-a exprimat regretul Markus Brando, preşedintele SPD la Altenstadt, în ziarul local Merkur.

“Poziţia SPD este clară. Noi nu vom coopera cu naziştii. Niciodată!”, a reacţionat într-un mesajpostat pe Twitter, în weekend, secretarul general al acestui partid, Lars Klingbeil.

“Asta se aplică în Guvernul federal, la (nivel de) land şi în municipale. Decizia de la Altenstadt este de neînţeles şi nu poate fi justificată. Trebuie să revenim imediat supra acesteia, #NoNPD”, a scris el.

Secretarul general al CDU Paul Ziemiak a cerut să se revină asupra votului. “Sunt şocat. Alegerea membrului unui partid care urmăreşte obiective anticonstituţionale este o dezonoare”, a declarat el pentru ediţia de luni a Bild. “Înţeleg ca această decizie să fie corectată”, a adăugat el.

Peter Tauber, un reprezentant CDU în Bundestagul din Hesse, landul în care se află Waldsiedlung, a ameninţat să acţioneze împotriva celor care l-au ajutat pe Stefan Jagsch să fie ales.

“Cel care nu are busolă politică şi morală şi (…) ia o decizie electorală atât de iresponsabilă nu poate face parte din CDU”, a scris Peter Tauber pe Twitter. “Alegerea unui conducător politic al NPD la Altenstadt cu ajutorul CDU mă îngrozeşte”, a adăugat el.

Marco Buschmann de la FDP a prezentat alegerea lui Stefan Jagsch ca “de două ori rea: în primul rând, democraţii au votat cu unul ca el, iar în al doilea rând niciun candidat democratic nu era pregătit să-şi asume” această funcţie.

Reprezentanţi regionali CDU şi SPD au condamnat, de asemenea această alegere.

“Alegerea unui membru al unui partid care potrivit Curţii Constituţionale federale urmăreşte obiective anticonstituţionale este de neînţeles şi de netolerat pentru CDU” au denunţat Sven Mueller-Winter, şeful partidului la Altenstadt, şi preşedinta regională Lucia Puttrich într-o declaţie comună.

Eii i-au îndemnat pe aleşii locali să-şi “reconsidere, înţeleagă şi corecteze decizia rea”.

Lisa Gnadl, care conduce SPD la nivel de district, s-a declarat “complet uluită” de faptul că Stefan Jagsch a fost “ales în unanimitate”, cu votul membrilor CDU, SPD şi FDP.

Pe pagina sa de Facebook, Stefan Jagsch a dat asigurări că va susţine “interesele districtului nostru” şi că este hotărât să “acţioneze în mod constructiv împreună cu toată lumea şi toate partidele”, dând asigurări că provine “din popor, pentru popor”.

Cele mai citite

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

România intră în Schengen cu spațiul aerian și maritim din 31 martie. Precizările chestorului Bogdan Despescu

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a afirmat, joi, că, începând cu ziua de duminică, odată cu intrarea în...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă