18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalNicolas Sarkozy a fost eliberat din arest

Nicolas Sarkozy a fost eliberat din arest

Arestul lui Nicolas Sarkozy a luat sfârşit”, a declarat una din cele două surse apropiate de dosar consultate de agenţia citată, fără a preciza eventualele evoluţii judiciare decise de magistraţi.

Fostul şef al statului ar putea fi eliberat, prezentat unui judecător, în vederea unei eventuale inculpări sau convocat din nou la audieri, arată France Presse.

Audiat în stare de libertate în acelaşi dosar, Brice Hortefeux, apropiat al lui Sarkozy şi titular al mai multor portofolii de ministru în timpul mandatului prezidenţial din 2007-2012, a declarat că nu a existat nicio finanţare din Libia sau de oriunde din străinătate pentru campania electorală, afirmă avocatul acestuia.

Ancheta magistraţilor din domeniul financiar durează de aproape cinci ani. În mai 2012, site-ul Mediapart a publicat un document atribuit fostului şef al serviciilor de informaţii libian Moussa Koussa, care se referea la o finanţare de aproximativ 50 de milioane de euro, în schimbul sprijinului Parisului pentru încetarea izolării diplomatice a Libiei. Sarkozy a negat toate acuzaţiile.

Cele mai citite

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă