30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalPeskov, despre comparația lui Putin cu Hitler: Este vorba despre o declaraţie...

Peskov, despre comparația lui Putin cu Hitler: Este vorba despre o declaraţie complet dezgustătoare

„Este vorba despre o declaraţie complet dezgustătoare. Ea nu se cuvine din partea unui ministru de Externe, indiferent din ce ţară. Ea este insultătoare şi inacceptabilă”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În plină criză diplomatică cu Rusia, Boris Johnson a considerat „just” să compare Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, prevăzut în această vară în Rusia, cu Jocurile Olimpice de la Berlin, organizate cu trei ani înainte ca Adolf Hitler să pornească la al Doilea Războiul Mondial.

El a apreciat totodată că preşedintele rus Vladimir Putin va folosi Campionatul Mondial pentru „a se glorifica”.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a apreciat deja, miercuri, că asemenea paralele sunt „inadmisibile şi nedemne de un şef al diplomaţiei dintr-un stat european”.

Relaţiile între Rusia şi Occident traversează o criză fără precedent de la Războiul Rece, după otrăvirea cu un agent toxic pe 4 martie, în Anglia, a fostului spion rus Serghei Skripal şi fiicei sale, aflați acum în spital în stare gravă.

Londra a desemnat Moscova „vinovată” de această otrăvire, a expulzat 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic şi a anunţat o suspendare a relaţiilor bilaterale.

Rusia, care îşi clamează nevinovăţia şi acuză Londra că „nu vrea să audă răspunsuri”, a ordonat ca represalii expulzare a 23 de diplomaţi britanici şi încetarea activităţilor British Council pe teritoriul său.

„Constatăm în continuare refuzul Marii Britanii de a coopera în mod veritabil în vederea rezolvării acestui incident şi în vederea stabilirii cui se află cu adevărat în spatele acestei otrăviri”, a subliniat Peskov joi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a acuzat din nou Londra că „refuză să furnizeze orice informaţii” Moscovei în acest caz şi că îşi bazează acuzaţiile pe „absolut nicio probă şi cel mai adesea în pofida oricărei logici”, , transmite News.ro.

Cele mai citite

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...
Ultima oră
Pe aceeași temă