4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPregătiri de război? SUA efectuează al doilea test cu o rachetă balistică

Pregătiri de război? SUA efectuează al doilea test cu o rachetă balistică

Washingtonul s-a retras oficial din acordul din 1987 cu Rusia în luna august, după ce a acuzat Moscova că încalcă tratatul, ceea ce Kremlinul a infirmat.

Tratatul negociat de preşedintele de atunci Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov interzicea lansarea de la sol a rachetelor cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.

Într-un comunicat, Pentagonul a informat că testul a avut loc la baza Vandenberg a Forţelor aeriene din California. “În prezent evaluăm rezultatele testului”, se mai menţionează în comunicat.

Este al doilea test cu rachetă al Pentagonului care nu ar fi fost permis în conformitate cu tratatul INF.

În august, Pentagonul a testat o rachetă de croazieră cu o rază de peste 500 km.

Moscova neagă că a încălcat acordul şi a acuzat Washingtonul că a rupt pactul, fapt infirmat de SUA.

Disputa agravează perioada cea mai tensionată între SUA şi Rusia de la sfârşitul Războiului Rece, în 1991. Unii experţi cred că renunţarea la tratat ar putea submina alte acorduri privind controlul armelor şi grăbi erodarea sistemului global menit să blocheze răspândirea armelor nucleare, comentează Reuters.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a vizitat Washingtonul în această săptămână şi s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump şi cu secretarul de stat Mike Pompeo.

Lavrov a prezentat din nou oferta Moscovei de a prelungi Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Strategice (sau Noul START), în timp ce Trump şi Pompeo au subliniat necesitatea unui dialog strategic care să includă şi China.

Acordul din 2011, care pretinde ca ambele părţi să reducă numărul focoaselor nucleare strategice desfăşurate până la maximum 1.550, va expira în februarie 2021, dar poate fi extins până la cinci ani prin consens mutual.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă