9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalQatarul plătește opt miliarde de dolari pentru 24 de avione de luptă...

Qatarul plătește opt miliarde de dolari pentru 24 de avione de luptă din Marea Britanie

Qatarul, izolat de Arabia Saudită și aliații acesteia, anunțase în septembrie un acord cu Marea Britanie pentru cumpărarea a 24 de avioane de vânătoare, unul din cele mai mari contracte de apărare semnate de emirat de la începutul crizei din Golf, la 5 iunie.

Până în prezent însă nu precizase valoarea exactă a tranzacției.

Potrivit ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, este cea mai importantă comandă de avioane de vânătoare Typhoon din ultimul deceniu.

“Aceste avioane formidabile vor întări mijloacele militare ale Qatarului pentru a face față provocărilor pe care le împărtășim în Orientul Mijlociu”, a declarat cu prilejul semnării acordului omologul său qatariot, Khalid bin Mohammad Al Attiyah.

Cei doi miniștri au semnat, de asemenea, un acord privind înființarea unui escadron aerian comun pentru a garanta securitatea în cursul Campionatului Mondial de fotbal din 2022, organizat de emirat, se arată într-un comunicat al armatei Qatarului.

Pe de altă parte, emiratul și-a exprimat intenția de a cumpăra și alte echipamente militare din Marea Britanie, contracte binevenite pentru această țară care negociază în prezent ieșirea din Uniunea Europeană cu o factură estimată la zeci de miliarde de euro.

La 7 decembrie, în cursul vizitei președintelui Emmanuel Macron, Doha a semnat un contract pentru cumpărarea a 12 avioane de vânătoare Rafale din Franța.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite și Egiptul au rupt relațiile diplomatice cu Qatar, pe care îl acuză că susține grupări islamiste extremiste și se apropie de Iran. Micul emirat respinge acuzațiile, denunțând o tentativă de “punere sub tutelă” de către “cvartetul” arab.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă