13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalRăzboi comercial SUA - Europa. Trump acuză UE că impune măsuri economice...

Război comercial SUA – Europa. Trump acuză UE că impune măsuri economice incorecte

“Secretarul Comerţului, Wilbur Ross, va purta discuţii cu reprezentanţi ai Uniunii Europene despre eliminarea taxelor imense şi barierelor pe care europenii le folosesc împotriva Statelor Unite. Este vorba de măsuri incorecte faţă de fermierii şi producătorii americani”, a transmis Donald Trump luni prin Twitter.

Acuzaţiile lui Donald Trump împotriva Uniunii Europene intervin în contextul în care el a decis impunerea de taxe suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu. Uniunea Europeană a ameninţat Statele Unite cu măsuri de retorsiune din cauza acestei decizii, iar liderii europeni au cerut negocieri cu Washingtonul.

UE respinge acuzaţiile lui Donald Trump şi ameninţă cu o reacţie “fermă şi proporţionată”

Comisia Europeană a respins, luni după-amiază, acuzaţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, privind practicile comerciale, constatând că liderul de la Casa Albă prezintă date selective şi avertizând că Uniunea Europeană este pregătită să aibă o reacţie “fermă şi proporţionată”.

“Prezentarea în mod selectiv a unor tarife speciale într-un anumit domeniu, precum taxele la importurile de maşini impuse de ambele părţi, conduce la pierderea imaginii de ansamblu, fără a ţine cont de nivelurile mai mici la alte produse”, a răspuns un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

“Piaţa UE este una dintre cele mai deschise din lume, iar dacă cineva începe să arunce cu pietre trebuie să se asigure că nu locuieşte într-o casă de sticlă”, precizează Comisia Europeană, avertizând că, deşi preferă dialogul, este pregătită să riposteze “ferm şi proporţionat” la taxele vamale decise de Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă