4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA avertizează: „Îmbunătățiți acordul nuclear cu Iranul sau ne vom retrage”

SUA avertizează: „Îmbunătățiți acordul nuclear cu Iranul sau ne vom retrage”

“Acordul nuclear privind Iranul este un dezastru, iar Statele Unite ale Americii nu vor mai certifica această înţelegere prost concepută”, a spus Pence, într-un discurs susţinut în parlamentul din Israel (Knesset), potrivit Agerpres.

“Aşa cum preşedintele Trump a spus foarte clar, aceasta este ultima dată. Dacă acordul nuclear cu Iranul nu va fi îmbunătăţit, preşedintele Trump a spus că SUA se vor retrage imediat” din această înţelegere, a adăugat vicepreşedintele american.

Trump trebuie să-şi dea acceptul pentru acord la fiecare 90 de zile şi să aprobe renunţarea la sancţiuni la fiecare 120 şi 180 de zile, conform legislaţiei americane.

Acordul din 2015, cunoscut sub denumirea de Planul de Acţiune Comun şi Comprehensiv (JCPOA), a fost semnat de SUA sub administraţia Obama, precum şi de Iran, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Are ca scop garantarea faptului că Iranul îşi foloseşte capacităţile nucleare în scopuri paşnice, prevenind dezvoltarea de arme nucleare. În schimb, sancţiunile impuse Iranului au fost ridicate.

Într-o vizită la Londra, secretarul de stat american Rex Tillerson a spus luni că SUA lucrează cu trei parteneri europeni pentru a ‘repara’ acordul nuclear şi a răspunde îngrijorărilor privind programele de rachete ale Iranului şi alte chestiuni.

“Cred că există o opinie comună, cu siguranţă printre cele trei ţări europene, că sunt unele zone (din acordul nuclear – n.r.) sau unele zone din comportamentul Iranului care ar trebui abordate, şi în special programele lor de rachete balistice”, a declarat Tillerson presei după ce s-a întâlnit cu ministrul britanic de externe Boris Johnson.

Tillerson a făcut referire la cele trei ţări din Uniunea Europeană – Marea Britanie, Franţa şi Germania – care au semnat acordul, alături de Rusia, China şi SUA.

Acordul nu acoperă şi programul de rachete balistice al Iranului.

“Iniţiem un grup de lucru pentru a discuta care sunt principiile privind modul în care ar trebui să abordăm Iranul pentru a răspunde îngrijorărilor noastre cu privire la (acordul nuclear) şi cum să le rezolvăm”, a spus Tillerson.

El a precizat că ia în considerare “un fel de alt acord anexă, poate, sau un mecanism ce ar răspunde îngrijorărilor pe care le avem”, adăugând că grupul de lucru s-ar putea întâlni săptămâna viitoare.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă