22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalTheresa May e optimistă în negocierile pentru Brexit. Cât va plăti Marea...

Theresa May e optimistă în negocierile pentru Brexit. Cât va plăti Marea Britanie către UE

“Bineînțeles, nimic nu este încheiat atât timp cât nu s-a încheiat totul”, potrivit unui fragment din discursul pe care Theresa May urmează să îl țină luni în fața Camerei Comunelor și transmis de serviciile sale.

“Cred că în prezent există un nou sentiment de optimism în discuții”, a adăugat ea.

Vineri, Comisia Europeană și Marea Britanie au ajuns în cele din urmă la un acord asupra modalităților divorțului după luni de negocieri tensionate, deschizând calea discuțiilor comerciale pentru viitorul după Brexit-ul prevăzut la sfârșitul lunii martie 2019.

Theresa May a menționat că are speranța “fermă” că acest compromis va fi validat de șefii de stat și de guvern ai UE în cursul summitului european de la 15 decembrie, pentru a se putea concentra asupra edificării “unor noi relații economice și de securitate ambițioase” între Londra și Uniunea Europeană.

Acordul de vineri prevede plata de către Marea Britanie a unei sume între 40 și 45 de miliarde de euro pentru ștergerea obligațiilor față de UE, păstrarea drepturilor expatriaților europeni dincolo de Canalul Mânecii și garantarea unei frontiere deschise între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda.

Acest compromis a fost perceput de unii în Marea Britanie ca fiind începutul unei Brexit moderat, în opoziție cu dorințele adepților unui Brexit dur.

“Nu este vorba despre un Brexit dur sau moale”, potrivit discursului premierului britanic.

“Dispozițiile pe care le-am aprobat pentru a trece la a doua fază a negocierilor sunt în totală adecvare cu principiile și obiectivele pe care le-am expus în discursul meu de la Florența și de la Lancaster House”, în septembrie și, respectiv, în ianaurie 2017, a subliniat Theresa May.

Cu acele ocazii ea a pledat pentru retragerea țării sale din piața unică europeană la finalul unei perioade de tranziție de aproximativ doi ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Spania a câștigat organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029

Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) a desemnat Spania drept gazda Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029. Alegerea candidaturii spaniole a fost singura opţiune...

În această săptămână aflăm finalistele Cupei României. Avancronica celor două partide

În această săptămână sunt programate cele două meciuri din semifinalele Cupei României. Pentru un loc în ultimul act al competiției Corvinul Hunedoara se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă