13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Insolvența Hidroelectrica, aproape de decontul internațional

Insolvența Hidroelectrica, aproape de decontul internațional

România va afla în următoarea perioadă dacă va trebui să plătească daune de multe milioane de euro firmelor cărora Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica în perioada insolvenței, le-a reziliat contractele de intermediere de vânzare energie electrică.

Curtea de Arbitraj de la Washington se va pronunța în perioada următoare în litigiul deschis de Alpiq, una dintre companiile cărora le-au fost denunțate contractele, contra Statului român. Dacă societatea câștigă, pe lângă eventualele daune pe care le vom plăti, se deschide un precedent și pentru celelalte companii.

Insolvența Hidroelectrica a fost una dintre cele mai spectaculoase, dar și controversate măsuri ale Guvernului Ponta.

Imediat după decizie procurorii DIICOT se sesizaseră din oficiu pentru posibile fapte de natură penală și au ridicat mai multe documente. În prezent, despre acest dosar penal nu se știe public mai nimic.

Administrator special al Hidroelectrica a fost numit avocatul Remus Borza, o vedetă în devenire la acel moment, prin firma sa Euro Insol. Borza și-a făcut un titlu de glorie din denunțarea contractelor pe care le aveau cu compania de stat celebrii ”băieți deștepți”, adică firmele intermediare care luau energie de la Hidroelectrica și o revindeau pe piața liberă.

Una dintre companiile private al cărei contract a fost denunțat de Euro Insol a fost firma Alpiq, care face parte dintr-un grup energetic de societăți și care are sediul la Praga.

Reprezentanții Alpiq nu au acceptat măsura și, după ce au pierdut procesul în instanțele românești, au deschis un dosar de arbitraj internațional la International Center For Settlement of Investment Disputes -(ICSID) de la Washington.

Cererea de deschidere a litigiului dintre Alpiq și Statul român a fost depusă pe 17 noiembrie 2014, conform datelor de pe pagina de internet a ICSID.

La începutul anului 2015 s-au stabilit arbitrii/judecătorii care vor soluționa această dispută comercială, componența fiind următoarea: Eduardo Silva Romero (columbiano-francez) – președinte, agreat de ambele părți implicate; Klaus Sachs (Germania) – arbitru propus de Alpiq – și Mark A. Clodfelter (SUA), agreat de Statul român.

După stabilirea componenței Curții, timp de doi ani au fost fixate mai multe termene/sesiuni pentru discutarea pe procedură și pe fond. 

Un pas important a fost în ședința derulată în perioada 27 iunie – 1 iulie a.c. la Paris, când Tribunalul Arbitral a audiat patru experți în dreptul insolvenței din România propuși de ambele părți ale litigiului.

Astfel, din partea Alpiq au fost propuși avocatul Dumitru Dobrev, precum și profesorii Radu Catană de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Lucian Bercea de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Din informațiile RL, din partea Statului a depus concluzii ca expert profesorul Radu Bufan, tot de la Facultatea de Drept a Universității de Vest.

Statul a trimis ANAF peste Alpiq, în plin litigiu internațional

Deși audierea experților trebuia să fie cam ultima fază importantă a procesului, în buna tradiție a Statului român, în plin proces -internațional, compania Alpiq s-a trezit cu un control de la Fisc. Sursele RL spun că acest control a prelungit procesul.

Controlul început în vară s-a finalizat printr-o decizie de impunere din 11 august. Publicația “Tribune de Geneve” scria că Fiscul român reclamă, de la Alpiq Energie, TVA de plătit în valoare de 175 milioane de euro.

Reprezentanții companiei au afirmat, într-un comunicat dat în luna august, că firma  va folosi toate căile legale de recurs, atât la nivel local cât și internațional. Firma contestă atât principiul de calculare a sumei, cât și valoarea sa.

O lună mai târziu, pe 11 septembrie, Alpiq Energie a depus la Tribunalul București o acțiune de anulare act administrativ vizând decizia de impunere amintită mai sus. Judecătorii au fixat un prim termen al procesului pe 14 decembrie.

Dezbaterile se apropie de final. Marele risc al precedentului

Potrivit informațiilor de pe pagina de internet a Curții de Arbitraj, săptămâna trecută, mai exact pe 15 noiembrie, ambele părți au depus un fel de ”declarație de costuri” legată de procesul în fața instanței internaționale. Mai exact, asta înseamnă că fiecare parte a depus în fața Curții o situație cu cât a -cheltuit pentru constituirea Tribunalului Arbitral, avocații care au asigurat asistența juridică, experții chemați să dea declarație în favoarea fiecărei părți precum și orice alte cheltuieli generate de acest proces.

”Depunerea acestui document arată că practic dezbaterile pe fondul procesului s-au încheiat. Acum Curtea este așteptată să ia o decizie. Luarea unei hotărâri se poate întâmpla la o lună de la terminarea procesului sau poate dura și doi ani până se dă un verdict într-un astfel de proces”, au explicat surse judiciare pentru „România liberă“.

Alte surse din mediul de afaceri spun că verdictul în acest arbitraj internațional este așteptat cu sufletul la gură și de ceilalți ”băieți deștepți” cărora Remus Borza le-a denunțat contractele.

Astfel, sursele RL spun că una dintre companiile cele mai interesate de verdictul din acest dosar este Energy Holding, societate controlată de fostul mogul al energiei Bogdan Buzăianu.

Unul dintre motivele pentru care Energy Holding ar fi interesată de procesul Alpiq ar fi faptul că o victorie a acesteia din urmă ar putea duce la crearea unui precedent care să fie folosit de toate celelalte companii cărora Remus Borza le-a denunțat contractele cu Hidroelectrica.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă