20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA cere pedeapsa maximă pentru fostul ministru Darius Vâlcov

DNA cere pedeapsa maximă pentru fostul ministru Darius Vâlcov

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Alături de Vâlcov sunt judecaţi Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu.

La ultimul termen al procesului desfăşurat marţi la ÎCCJ, un procuror DNA a solicitat condamnarea inculpaţilor la pedepse cu executare, orientate spre maxim prevăzut de lege.

De asemenea, procurorul a cerut menţinerea sechestrului şi confiscarea bunurilor găsite la percheziţii, printre care 3 lingouri din aur şi 172 tablouri.

Reprezentantul DNA a arătat că, în perioada 2009 – 2010, în calitate de primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov a acceptat promisiunea unui comision de 20% dintr-un contract pentru reabilitarea reţelelor de apă din cinci localităţi din judeţul Olt, primind în total suma de 6,6 milioane lei.

“Sunt relevante probele strânse în anchetă şi readministrate în timpul judecăţii. Denunţul martorului Theodor Berna, care a detaliat discuţiile şi procentul stabilit de 20% şi apoi cum a dat banii. Sunt relevante şi denunţurile făcute de Ramba, privind implicarea lui Minel Prina. Inculpatul Prina a recunoscut la audieri şi la confruntare că Vâlcov i-a spus că firma lui Berna trebuie să câştige licitaţiile. Secretara lui Berna a confirmat că Vâlcov a fost la firma Tehnologica Radion în perioada în care au fost daţi banii. Testul poligraf făcut de Vâlcov arată că acesta fost nesincer în răspunsurile referitoare la banii primiţi de la Berna”, a spus procurorul.

Procesul continuă cu pledoariile avocaţilor, după care va urma ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi “Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie-decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012-2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

“În scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, Darius Vâlcov a derulat, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, un mecanism financiar fictiv între Tehnologica Radion şi o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Lucian Şuşală, Petre Timofte şi Constantin Tomescu şi a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii”, mai spun procurorii.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 3 lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari.

De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei.

Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăţi comerciale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă