15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDOCUMENT. Conducerea TAROM a spart sute de mii de euro pe planuri...

DOCUMENT. Conducerea TAROM a spart sute de mii de euro pe planuri de reorganizare ignorate

Întrebări esențiale

 Cum merge compania aeriană TAROM?

Pierderi de aproximativ 500 milioane de euro au fost înregistrate de transportatorul aerian de stat, doar în ultimii doi ani.

Directorii generali ai TAROM au fost schimbați “ca pe șosete”, ignorându-se chiar și planul de management privat.

 Ce fac reprezentanții statului pentru a redresa compania?

TAROM a plătit sute de mii de euro pe palnuri și strategii de reorganizare, solicitate de directorii generali care s-au perindat pe la conducerea companiei de stat.

Ministerul Transporturilor a ignorat însă aceste strategii.

Guvernul vrea, acum, să ofere un ajutor de stat transportatorului aerian.

Compania Națională de Transport Aerian TAROM SA a înregistrat, în ultimii 12 ani, pierderi de aproximativ 500 milioane de euro.

Dezastrul financiar s-a dezvoltat sub conducerea a șase manageri, instalați în funcție numai în ultimul an.

Anul precedent a fost închis de TAROM cu pierderi de circa 36 milioane euro. În 2018, transportatorul aerian de stat a raportat pierderi de aproximativ 29 de milioane de euro.

Cu toate că, în luna decembrie a anului 2018, a fost finalizat Master Plan-ul, comandat de către Ministerul Transporturilor și compania aeriană, document ce, conform precizărilor, cuprindea strategia de “cheia redresării TAROM”, nu a fost demarată nicio acțiune prevăzută în plan.

Fiecare director care a fost instalat la conducerea TAROM, din 2018 (șase la număr), a solicitat câte un plan sau o strategie de redresare și dezvoltare a transportatorului aerian.

Acest lucru se traduce prin cheltuieli de sute de mii de euro din conturile transportatorului aerian de stat.

Toate documentele privind o nouă strategie a companiei TAROM au fost achiziționate de la Price Water House Coopers România.

Cu toate că a avut și are în sertar Master Plan-ul, încă din 2018, fiecare nouă conducere TAROM a cerut, contra cost, o nouă strategie.

 

Răzvan Cuc și-a lăsat puii în companie

Actualul director al companiei TAROM, George Barbu, instalat în funcție încă din mandatul fostului ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, a decis să ignore Master Plan-ul.

George Barbu a optat pentru un ajutor de stat de aproximativ 50 de milioane de euro, pe care este pe cale să-l obțină.

“Cheia redresării TAROM” ar fi însemnat patru direcții: repoziționare, reorganizare, rebranding, refleeting (optimizarea flotei).

Conform documentului, obținut de “România liberă”, creșterea veniturilor companiei ar putea fi garantată prin închirierea unei clădiri, contract prin care TAROM ar încasa peste 5 milioane de euro pe an.

“Infuzie de cash datorată închirierii clădirii TAROM pe o perioadă de 49 de ani și încasarea contravalorii chiriei în avans”, se arată în documentul citat.

Din Master Plan, ignorat de directorul general George Barbu, rezultă că TAROM ar obține 264,6 milioane euro din închirierea clădirii cu o suprafață de 18.000 metri pătrați, dacă ar închiria spațiul cu 25 euro/mp/lună.

Conform aceluiași document, implementarea acestui master plan ar fi însemnat reducerea pierderilor cu peste 35,35 milioane de euro. Din indicatorii de performanță estimați, fizici și valorici, în anul 2019, TAROM ar fi avut o pierdere de aproximativ 500.000 de dolari și un profit, în 2020, de circa 15 milioane de dolari.

Surse din cadrul companiei aeriene au explicat, pentru “România liberă” că TAROM se poate redresa chiar dacă nu se ia ajutor de stat, dacă anumite pierderi. Spre exemplu, deși TAROM are aceste serviciu. Pe Aeroportul Internațional Otopeni, serviciul de handling este dublu, fiind asigurat și de compania Globe Ground.

La sfârșitul lui 2019, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, afirma că TAROM va închide anul cu pierderi de 190 de milioane de lei și că va solicita un ajutor de salvare de 47 milioane de euro şi unul de restructurare de aproximativ 110 milioane de euro, invocând că Guvernul își dorește să “salveze această companie”. Unele aeronave TAROM zboară cu grad de încărcare de 25%. “La TAROM lucrurile arată foarte rău, vom închide cu 190 de milioane de lei pierderi pe acest an şi avem disponibili în jur de 20 de milioane de euro în acest moment în cont. Avem rate la Boeing, avem în evaluare achiziţia de ATR, pentru că avem acel memoradum semnat şi este clar că avem nevoie de uniformizarea flotei.(..) Noi trebuie să restructurăm această companie, dar când spun restructurare nu mă gândesc la restructurarea pe care a făcut-o Cuc de exemplu, la un moment dat, a pornit restructurarea de la 1.700 de angajaţi şi a terminat-o la 1.900. Noi pe o procedură foarte clară, nu aşa cum au declanşat-o ei, că noi dacă continuăm şi reduceam 300 de posturi, 100 efectiv, ne trezeam daţi în judecată de toţi cei pe care îi dădeam afară şi câştigau în instanţă. Vom face un proces de restructurare foarte, foarte bine definit”, declara Bode, la sfârșitul anului precedent, la B1 TV.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă