9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGabriela Ciot, comisarul de rezervă de la PSD, acuzată de plagiat

Gabriela Ciot, comisarul de rezervă de la PSD, acuzată de plagiat

Prim-autor al textului în cauză este Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană (UE), scrie Pressone.ro 

Pușcaș este, de altfel, coordonatorul doctoratului în Relații Internaționale și Studii Europene pe care Ciot l-a obținut în anul 2012, la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. 

Am contactat-o pe Melania-Gabriela Ciot, pentru a-i solicita să comenteze situația constatată. A închis brusc telefonul, în momentul în care a auzit de ce e căutată, iar ulterior nu a mai răspuns. 

Dincolo de cariera politică începută în anul 2004, când s-a înscris în Partidul Social Democrat (PSD), Melania-Gabriela Ciot este cadru didactic încă din 1999, an în care intra în învățământul superior pe un post de preparator la Universitatea din Oradea, iar mai apoi ajunge lector și conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. 

Cu studii complete în Sociopsihopedagogie și un doctorat obținut la Gent (Belgia) în Științele Educației, Ciot își abandonează domeniul în care a investit ani de muncă și se orientează brusc spre relațiile internaționale. 

Este momentul în care îl cunoaște pe Vasile Pușcaș, care îi devine în 2009 conducător de doctorat. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă