9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGhiţă: "Nu poți lăsa procuratura să ia jurnaliștii din sedii"

Ghiţă: “Nu poți lăsa procuratura să ia jurnaliștii din sedii”

“În calitate de președinte al României nu poți lăsa procuratura să ia jurnaliștii din sedii, să le închidă gura, să îi lase fără bani, să îi aresteze; că atunci nu mai ești președinte și aia nu mai e țară”, a declarat Sebastian Ghiţă cu referire la fostul preşedinte Traian Băsescu.

Sebastian Ghiţă a făcut această precizare în momentul în care jurnalistul Ion Cristoiu l-a întrebat ce interese au fost pentru judecarea şi condamnarea lui Dan Voiculescu.

“Nu pot astăzi să vă spun cu certitudine că Florian Coldea și Codruța Kovesi servesc alte interese decât cele românești. Dar am sugerat de multe ori și m-am întrebat de multe ori. Astăzi nu știu dacă Traian Băsescu a comandat executarea lui Voiculescu și a Antenei 3 sau alții din ambasade, care ați văzut cât de deranjați sunt de presa independentă din România. Și de aceea Traian Băsescu spune: „Eu doar că nu m-am opus, pentru că Kovesi cu Coldea au venit și mi-au spus gata, îl luăm cu fulgi cu tot, schimbăm judecătoarele”. Și chiar întreba „Domnul Ghiță, și eu ce era să fac? Să spun nu domn’e, oprițivă, nu e bine, dați presa peste cap”. Mai era și o chestiune personală contra trustului. Mi-a spus că s-a și gândit că poate e toxică așa o putere mare mediatică în societate, îi deranja și pe cei din ambasade, și atunci Traian Băsescu spune că a mers cu valul și că nu s-a opus, chiar dacă ar fi trebuit să treacă peste orice chestiune personală”, a explicat fostul deputat Sebastian Ghiţă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă