5.9 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInspecția Judiciară acuză CSM că vrea s-o protejeze pe șefa DNA, Laura...

Inspecția Judiciară acuză CSM că vrea s-o protejeze pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi

“Trebuie să admitem că la acest moment ne îngrijorează abordarea inedită a Secţiei pentru procurori care, în cazul controlului efectuat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală, a înlăturat parte dintre constatările faptice ale unora dintre membrii echipei de control, apreciind că aplicarea standardelor ar fi fost neunitară şi neuniformă”, a declarat Lucian Netejoru cu prilejul bilanțului Inspecției Judiciare pe anul 2017.

“Privim şi noi cu îngrijorare deteriorarea încrederii în Justiţie pe fondul numărului ridicat de informaţii apărute în spaţiul public privind un pretins mod în care s-ar fi desfăşurat activitatea de urmărire penală în anumite cauze. Fără să intru în detalii, îmi exprim convingerea că, în limitele competenţelor conferite de lege, inspectorii judiciari, cu obiectivitate şi celeritate, vor scoate adevărul la lumină, oricât de plăcut sau de neplăcut ar fi acesta. Şi în acest context, ca de fiecare dată, sprijinul domnului procuror general ne va fi de un real folos”, a susținut magistratul Netejoru.

Inspecţia Judiciară şi-a prezentat, miercuri, raportul de activitate pe anul 2017.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă