12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPână în ultima clipă a vieții, Dan Adamescu a crezut în dreptate

Până în ultima clipă a vieții, Dan Adamescu a crezut în dreptate

După întoarcerea în România, printre cele mai importante realizări ale lui Dan Adamescu s-au numărat crearea a mii de locuri de muncă și formarea de profesio­niști în mai multe domenii, salvarea de la închidere a celui mai vechi ziar al țării – „România liberă”, precum și dezvoltarea, timp de 15 ani, a firmei Astra Asigurări, pe care a adus-o pe primul loc în topul companiilor de profil.

La 27 mai 2016, Dan Adamescu, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri români, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, sub acuzația de dare de mită, pe baza unui dosar instrumentat de DNA.

În ciuda numeroaselor sale probleme medicale și a faptului că nu se putea deplasa decât în scaun cu rotile, omul de afaceri în vârstă de 68 de ani a fost trimis în centrul de arest preventiv, în condiții îngrozitoare – șase până la opt persoane închise la subsol, într-o celulă de câțiva metri pătrați. De aici, Dan Adamescu a fost mutat la Penitenciarul Rahova și apoi la Jilava.

După îndeplinirea fracției de pedeapsă prevăzute de lege, Dan Adamescu a făcut cerere de eliberare condiționată, dar cererea i-a fost respinsă.

Cât a fost ținut în detenție la închisoarea Rahova, lui Dan Adamescu nu i s-a administrat timp de 37 de zile tratamentul medical de care avea disperată nevoie, în ciuda faptului că medicamentele fuseseră deja aduse la penitenciar. În asemenea condiții, starea de sănătate a lui Dan Adamescu s-a agravat. În urma declanșării unei septicemii, decesul lui s-a produs în noaptea de 24 ianuarie 2017, imediat după miezul nopții, într-un spital civil, unde omul de afaceri fusese internat sub pază.

Cazul Dan Adamescu a reprezentat o încălcare flagrantă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Avocatul Cătălin Breazu consideră că magistraţii care i-au refuzat lui Dan Adamescu cererea de eliberare condiţionată au dat dovadă de rea-credinţă.

„Procurorul DNA a insistat pe faptul că nu crede că domnul Adamescu este bolnav şi a susţinut că acesta a mers la spital doar pentru o operaţie la genunchi. Mai mult, a susţinut, în sala de judecată, că domnul Adamescu nu poate fi eliberat pentru că a stat prea mult în spital”, a precizat avocatul.
Atitudinea discriminatorie împotriva lui Dan Adamescu este demonstrată de faptul că judecătoarea Elena Rovenţa, condamnată la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar cu Dan Adamescu, a fost eliberată condiţionat, în condiţiile în care era, de asemenea, bolnavă şi are peste 65 de ani.

Dovada că omul de afaceri nu a beneficiat de niciun fel de clemenţă din partea acuzatorilor este aceea că, deşi era deja în comă indusă în spital, procurorul DNA s-a opus ridicării controlului judiciar pe cauţiune. Totuşi, în această situație-limită, judecătoarea a permis ridicarea controlului judiciar pentru Dan Adamescu. A fost însă prea târziu.

Până în ultima clipă a vieții, Dan Adamescu a crezut în dreptate și a fost convins că va fi achitat, căci nu putea să conceapă faptul că, într-un stat de drept, un om nevinovat poate fi condamnat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă