6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăParadisul ascuns al KPMG. Cum își "albesc" banii contabilii lumii

Paradisul ascuns al KPMG. Cum își “albesc” banii contabilii lumii

Panama Papers, Luxemburg Leaks, Bahamas Leaks, Swiss Leaks sunt câteva din scandalurile financiare prin care s-au devoalat acţiunile unor personaje politice sau corporaţii de a-şi ascunde banii sau de a evita plata impozitelor utilizând companii înfiinţate în jurisdicţii offshore. Au scăpat însă atenţiei „contabilii”. Exact personajele ce oferă şi execută din umbră toate manevrele financiare definite, extrem de elegant, „acţiuni de eficientizare a fiscalităţii”.

Extinsă la nivel mondial şi plasată printre primele patru companii specializate în acordarea serviciilor de asistenţă fiscală şi audit, KPMG este unul dintre „contabilii” ce fac posibile mutări de capital imense în interesul corporaţiilor ce vor să evite taxarea. Desigur, sub eticheta de „eficientizare a fiscalităţii”. Dar KPMG nu este doar un „contabil”. Este un jucător extrem de activ. Căci, aşa cum o dovedesc documentele, pentru a fugi de impozitarea veniturilor realizate în economiile curate, însăşi compania KPMG şi-a dezvoltat o reţea de subsidiare în jurisdicţii offshore. Altfel, KPMG este, aşa cum am spus, o onorabilă corporaţie de top ce oferă servicii de audit şi consultanţă în afaceri.

 Panama – una din locaţiile preferate de KPMG pentru eficientizarea fiscalităţii proprii

În Panama, acolo unde nu sunt absolut deloc fiscalizate veniturile realizate din surse externe, onorabila companie KPMG funcţionează încă din 1966. Prima subsidiară, ce a fost înfiinţată cu statut de societate civilă în localitatea Ciudad de Panama, funcţionează şi în prezent. O singură firmă într-un asemenea paradis fiscal însă nu a fost de ajuns. Astfel că în anul 1987, prin casa de avocaţi Sucre Y Sucre, compania-mamă KPMGa mai înfiinţat o subsidiară sub titulatura de KPMG Dominicana S.A. Până în urmă cu doi ani, capitalul social vărsat al KPMG Dominicana era de 55.000 de dolari. La începutul anului 2016, semn al prosperităţii, sub conducerea directorului Carlos Karamanites, ce activează în KPMG din anul 2009, reprezentanţii companiei au decis majorarea capitalului la suma de 2.000.000 dolari.

În anul 2005, reprezentanţii aceleiaşi companii-mamă KPMG au mai deschis în Panama o nouă subsidiară, KPMG Central America S.A. – societate anonimă. Tot cu aceleaşi obiecte principale de activitate, cum ar fi servicii de consultanţă, financiare, servicii prestate subsidiarelor şi companiilor afiliate, etc. Pe scurt, un pui KPMG creat cel mai probabil pentru a evita fiscalizarea banilor obţinuţi de Grup în alte state.  Şi această subsidiară funcţionează şi în prezent.

O altă companie marca KPMG a fost înfiinţată în Panama în anul 2016 sub titulatura de KPMG Accountant Services Inc. Conform actului constitutiv, prin această firmă sunt rulaţi bani pentru diversele servicii financiare aduse clienţilor, putându-se executa şi operaţiuni de achiziţii, de garantări de credite sau alte tipuri de obligaţii.

Interesele grupului KPMG pentru fiscalitatea redusă din Panama s-au mai derulat prin încă alte două firme închise între timp: KPMG INTERNATIONAL SERVICES INC. şi KPMG CENTRAL AMERICA NORTH S.A.

Scandalurile financiare şi de corupţie în care a fost implicat grupul KPMG

De-a lungul timpului, marele grup KPMG, ce a ajuns să acorde asistenţă în România până şi structurilor guvernamentale, a fost implicat în numeroase scandaluri de fraudă şi corupţie. În anul 2003, KPMG a fost nevoită să plătească 125 milioane dolari și 75 milioane dolari pentru a stopa scandalurile privind rapoartele eronate de audit ale firmelor Rite Aid și Oxford Health Plans Inc. Alte 115 milioane de dolari au fost achitate în anul 2004 în procesul privind prăbușirea companiei software Lernout & Hauspie Speech Products NV.

Apoi, compania americană The Federal National Mortgage Association (FNMA), cunoscută drept Fannie Mae, a dat în judecată KPMG pentru malpraxis pentru aprobarea anilor de situații financiare eronate.

KPMG Germania a fost investigată în anul 2007 în scandalul de corupţie din jurul Siemens. A urmat apoi, în anul 2008, scandalul în care KPMG a fost de acord să plătească 80 de milioane de dolari pentru a soluționa costurile acționarilor Xerox față de rapoartele manipulate. Numele KPMG a fost lipit apoi, tot în 2008, în scandalul Madoff “Ponzi”. KPMG realizase servicii de audit pentru  fondurile din cadrul Tremont Group, implicate în schema financiară.

KPMG a fost implicată şi în scandalul privind expertizele în cazul achiziţiei companiei britanice de software Autonomy. În noiembrie 2012, HP a anunțat o depreciere de 8,8 miliarde de dolari din cauza “unor nereguli contabile grave” trecute cu vederea de auditul KPMG.  KPMG a avut probleme si cu Fiscul canadian, care a lansat acuzaţii privind dezvoltarea unor mecanisme de evaziune fiscală. KPMG îşi învăţa clienţii cum să păcălească statul canadian folosind entităţi offshore din Insula Man. În anul 2017 s-a aflat de implicarea KPMG în afacerile corupte ale familiei Gupta în Africa de Sud. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă