22 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPolițiștii fac percheziții la o grupare acuzată că a folosit bancnote euro...

Polițiștii fac percheziții la o grupare acuzată că a folosit bancnote euro false

Membrii grupării sunt acuzați că ar fi pus în circulaţie bancnote euro contrafăcute, cu prilejul achiziţionării de animale, informează, marți, un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Percheziţiile sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj și au loc la persoane suspectate de punerea în circulaţie de valori falsificate şi de înşelăciune. Poliţiştii vor pune în executare și nouă mandate de aducere.

“Acţiunea vizează membrii unei grupări care ar fi pus în circulaţie bancnote euro contrafăcute, cu prilejul achiziţionării de animale, de la diverse persoane”, precizează comunicatul de presă al IPJ Alba.

Până în prezent, au fost indisponibilizaţi 2.200 de euro contrafăcuţi.

Acţiunea care se desfășoară marți beneficiază de sprijinul poliţiştilor de la Serviciile pentru acţiuni speciale din cadrul IPJ Alba şi IPJ Sibiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...
Ultima oră
Pe aceeași temă