Planul de măsuri la nivel național, conceput și implementat de instituțiile de forță ale statului, a fost adoptat în anul 2012, când se organizau alegerile locale și parlamentare, a anunţat postul Antena 3.
Planul semnat de George Cristian Maior, Laura Codruţa Kovesi, Alina Bica (la acel moment, şefa DIICOT) și reprezentanți ai MAI și ANAF se derula în paralel, prin extinderea competențelor în teritoriu, cu planul comun de măsuri conceput în baza unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Astfel, în 2010, CSAT a aprobat constituirea unui grup interinstituțional pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniile: energie, alcool, tutun, turism, material lemnos, transporturi, construcții. Grupul strategic se afla în subordinea Ministerului de Interne și Ministerului de Finanțe.
MAI a precizat pentru Antena 3 că nu a făcut și nu face raportări în baza planului paralel din 2012, ci în baza Hotărârii CSAT din anul 2010.