18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVarujan Pambuccian a ajuns la DNA, pentru a fi anunțat că a...

Varujan Pambuccian a ajuns la DNA, pentru a fi anunțat că a fost interpelat în dosarul Microsoft

La sediul central al DNA și-a făcut apariția nimeni altul decât Varujan Pambuccian, liderul minorităților din Parlamentul României.

Pambuccian a petrecut aproximativ o oră în clădire, iar la finalul discuțiilor cu procurorii DNA a dat asigurări că nu se pune problema ca el să fie implicat în vreun dosar.

Pambuccian a precizat că a fost chemat pentru a fi înștiințat că a fost interpelat în celebrul dosar Microsoft și că ascultarea în cazul său s-a încheiat.

“După cum poate vă amintiți, la un moment s-a vehiculat în presă că ar fi fost ascultați aproximativ 80 de oameni în acest dosar. Mi s-a spus acum că există un document prin care să fiu înștiințat că ascultarea s-a încheiat. Oamenii au fost drăguți cu mine și mi-au spus că trebuia să vină documentul de la poștă, dar încă nu a venit. Mă anunță când vine de la poștă. Nici nu știu exact cum se procedează în asemenea momente. Am înțeles totuși că pot întârzia foarte mult aceste comunicări”, a fost mesajul transmis de Pambuccian.

Înăuntru oamenii au fost drăguți și mi-au spus că nu a venit de la poștă și că mă anunță când vine de la poștă. Nici nu știu cum să procedez. Asta am înțeles că este cam târziu. Am înțeles că pot întârzia foarte mult comunicările astea”, a mai spus Varujan Pambuccian.

Cele mai citite

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă