€4.6321 $3.9175 £5.2408

Prințul Harry și actrița Meghan Markle au anunțat data când se vor căsători

Prințul Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a, se va căsători cu prietena lui, actrița americană Meghan Markle, în primăvara anului 2018, transmit agențiile internaționale de presă.

Mihai Diac 0 comentarii

Anunțul oficial în acest sens a fost făcut, luni, de Clarence House, reședința prințului Charles - tatăl lui Harry și moștenitor al Coroanei britanice.

Harry, în vârstă de 33 de ani, în prezent al cincilea pe linia de succesiune la tronul britanic, și Markle, în vârstă de 36 de ani, cel mai bine cunoscută pentru rolul ei din serialul "Suits'', s-au logodit la începutul acestei luni, se afirmă în comunicatul difuzat de Clarence House.

"Prințul Harry i-a informat pe Maiestatea Sa Regina și alți membri apropiați ai familiei sale. De asemenea, prințul Harry a cerut și a primit binecuvântarea părinților drei Markle", adaugă textul.

Regina Elisabeta a II-a este ''încântată'' de viitoarea căsătorie a nepotului său Harry. "Regina și ducele de Edinburgh sunt încântați de cuplu și le doresc multă fericire", conform unui comunicat al Palatului Buckingham.

''Suntem incredibil de fericiți pentru Meghan și Harry. Fiica noastră a fost întotdeauna o persoană bună și iubitoare. Să vedem uniunea ei cu Harry, cu care împărtășește aceleași calități, este o sursă de mare bucurie pentru noi, ca părinți"."Îi dorim o viață fericită și suntem foarte entuziasmați pentru viitorul lor împreună", afirmă părinții lui Markle, Thomas Markle și Doria Ragland într-un comunicat citat de Reuters.

Prințul Henry și Meghan sunt așteptați să apară în fața presei în cursul zilei de luni la Palatul Kensington.

După ce au aflat vestea, ducii de Cambridge, William (fratele mai mare al lui Harry) și Catherine, și-au exprimat satisfacția și au subliniat că a fost "minunat" să o întâlnească pe Meghan Markle și să-i vadă "atât de fericiți împreună".

Data și locul nunții urmează să fie confirmate, conform comunicatului oficial al Clarence House, însă EFE speculează că nunta prințului Harry poate coincide cu nașterea celui de-al treilea fiu al ducilor de Cambridge.

Cuplul va locui într-o casă atașată Palatului Kensington, unde locuiește în prezent prințul Harry, precum și ducii de Cambridge.

Harry și Meghan s-au cunoscut în iulie 2016 prin intermediul unor prieteni. Prințul a confirmat public relația lor câteva luni mai târziu, într-o critică la adresa mass-media pentru că a încălcat viața privată a lui Markle, dar abia în septembrie anul acesta s-au afișat prima dată public la Jocurile Invictus din Toronto, un eveniment sportiv pentru veterani răniți.

Markle, care locuiește în Canada, a fost văzută în ultimele zile la Londra, alimentând speculațiile cu privire la anunțarea căsătoriei.

Loading...