4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleRomii din Sibiu au rămas doar cu regele Cioabă, după ce împăratul...

Romii din Sibiu au rămas doar cu regele Cioabă, după ce împăratul lor a rămas în SUA

Dorin Cioabă afirmă despre Iulian că a plecat în SUA dar nu a mai revenit acasă, la Sibiu.

Dorin Cioabă spune despre despre Iulian al II-lea că “a venit, a stat un pic şi a plecat.”

Iulian al II-lea fusese încoronat în ianuarie 2017 la Sibiu, chiar în timpul ceremonialului de înmormântare a tatălui său, Iulian I. Atunci Iulian al II-lea declara că va avea o misiune grea, dar că şi-a propus să contribuie prin acţiunile sale, la dispariţia urii dintre romi şi români.

Întors din SUA după 30 de ani, pentru a prelua coroana şi titlul de la tatăl său, Iulian Rădulescu al II-lea a promis la încoronarea din 2017 că se va întoarce în România, pentru a putea conduce mai bine etnia.

“Este foarte greu, după 30 de ani să te întorci înapoi, (…) dar problemele romilor mă fac să mă întorc în ţară ca să pot să conduc mai departe această etnie”, a explicat anul trecut Iulian al II-lea.

Împăratul Iulian al II-lea a spus la venirea sa în România pentru încoronare că el se ocupă cu afaceri cu camioane în SUA.

Dorin Cioabă a fost pastorul care o oficiat slujba de înmormântare a fostului împărat Iulian şi cel care a participat la încoronarea lui Iulian al II-lea. Anul 2017 a însemnat pentru familia autointitulatului rege Cioabă şi probleme cu legea. Dorin Cioabă a fost sub control judiciar, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor. Regele Cioabă a precizat joi, pentru AGERPRES, că nu mai are probleme juridice.

În 2018, Dorin Cioabă doreşte să ajungă la ONU, în calitate de reprezentant al comunităţii rome.

“Vreau să plec în America, în februarie. Suntem chemaţi de la Naţiunile Unite, organizaţia pe care o conduc eu a fost primită în cadrul ONU cu statut de observator”, a menţionat Dorin Cioabă.

Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni a luat meditaţii la limba engleză, timp de doi ani de zile, cu speranţa că într-o zi îl va întâlni pe preşedintele SUA, Donald Trump, căruia i-a trimis o scrisoare în care îi spunea că se oferă să ajute la construcţia zidului de pe graniţa cu Mexicul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă