Referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis pe tema mare a justiției a primit aviz unanim în comisiile sesizate ale parlamentului. Problema nu ține de însă de parlament, ci de formulare.
Procedura privitoare la declanșarea referendumului anunțat de președintele Iohannis continuă în parlament într-o zonă de semi-ignorare câtă vreme întreaga atenție mediatică se îndreaptă către manifestația din Piața Victoriei. Totuși președintele și-a reconfirmat săptămâna trecută intenția de a promova o consultare populară pe tema justiției.
În discursul său din parlament președintele Iohannis a căutat oarecum să aproximeze sensul general al întrebării de la referendum:
”Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă (…) sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva (…) pe câţiva politicieni din situaţii dificile?”
După care a încheiat spunând:
”Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum.”
Dar referendumul anunțat în felul acesta este pândit de un risc, unul care constă în propria sa pozitivitate. Teoretic și declarativ toată lumea dorește să combată corupția, deorece corupția în sensul ei mai general este sinonimă cu răul însuși, dacă nu chiar cu ”păcatul originar”.
”Puterea corupe”, se mai spune într-o formulă consacrată, în care verbul ”corupe” are un sens mult mai general decât cel de luare de mită sau trafic de influență. Ne putem, iarăși, imagina că toată lumea dorește ”să fim o națiune puternică” și nu o ”națiune disprețuită”.
De altfel, în modul cel mai ușor previzibil, inițiativa președintelui a primit, în comisiile parlamentare, aviz favorabil cu unanimitate de voturi. S-a petrecut exact ceea ce spuneam mai sus: nu te poți opune pozitivității înseși. Consultarea asupra Binelui devine nerelevantă, căci este o tautologie. Cu siguranță că toată lumea vrea Binele, atâta doar că și-l reprezintă diferit.
Prin urmare sarcina președintelui și a echipei sale de consilieri este să formuleze o întrebare care să încorporeze o reprezentare precisă a Binelui (una care corespunde viziunii sale politice), altfel spus să dea corpului politic șansa unei alegeri reale. Altfel referendumul va părea mai curând inutil, chiar dacă i s-ar putea găsi anumite virtuți psihologice.
Dar ceea ce se petrece în stradă de aproape două săptămâni ar putea să schimbe datele problemei și să politizeze referendumul anti-corupție, indiferent de întrebarea pusă. Acesta este un risc de ordin circumstanțial.
Pe lângă marile manifestații puse în scenă în Piața Victoriei s-au înfiripat proteste cu sens opus în fața palatului Cotroceni care, în ciuda caracterului lor mai firav, ar putea avea rolul de a indica sensul de vot al militanților și simpatizanților PSD. E greu de presupus că PSD își va mobiliza alegătorii să voteze ”nu” la referendum, tocmai pentru motivele arătate mai sus, dar ar putea face campanie pentru absenteism.
Poate vom asista la o campanie directă sau poate la una aluzivă după o tehnică verificată și în campania electorală de anul trecut. Cert este că polarizarea puternică produsă de protestele ultimei săptămâni a dus la acumularea unor energii contrare care riscă să denatureze un referendum pe teme mari, de principiu.
Cu alte cuvinte există riscul ca referendumul să se reducă la un vot de încredere sau blam pentru președintele Iohannis.
Ținând cont de situație e prea puțin. Dacă tot a fost pus în mișcare, ar fi de dorit ca acest mecanism mare al referendumului național să fie cu adevărat relevant. Dar să vedem mai întâi cum va suna întrebarea.
