Iohannis e obligat să-și reevalueze prioritățile și să opteze între ieșire sub scut sau un salt mortal cu penalii de gât. Recentele ieșiri publice ale președintelui Iohannis nu au reușit decât în mică măsură să reducă ecartul dintre discurs și realitate.
Sau, mai corect spus, dintre încărcătura de așteptare a discursului și tensiunile din societate, generate, pe de o parte, de războiul pe care politicienii penali îl poartă cu justiția și, pe de alta, de devalizarea finanțelor țării. Decalajul a produs nemulțumiri în acea parte a electoratului care vede cum rând pe rând se alege praful de toate reformele din ultimii 12 ani și care voia o intervenție mult mai tranșantă, de tipul celei din perioada Ordonanței 13.
Deși clar în sensul reafirmării susținerii DNA, a criticilor față de „așa-zisa reformă“ a justiției marca Tudorel Toader și la adresa penalilor ajunși la „vârful statului“, a atenționărilor de după avizul negativ dat de CSM, discursul președintelui a părut multora insuficient în raport cu gravitatea evenimentelor. Tocmai de aceea, agresivitatea răspunsului venit dinspre cei vizați: coaliția PSD-ALDE, „binomul“ Dragnea-Tăriceanu, ministrul Justiției și, în general, politicienii penali a fost disproporționat. Dar este intenționat așa, e parte a unei stategii al cărei scop este să împingă lucrurile in extremis, adică spre o suspendare. Tot mai multe elemente converg în direcția asta.
