11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialBădăranii de partid | OPINIE

Bădăranii de partid | OPINIE

Tolerând derapajele unor membri de partid care nu se sfiesc să înjure birjăreşte oameni care nu le împărtăşesc opţiunea politică şi opiniile, nici să-şi arate chiloţii în public, nici să sară la bătaie, PSD arată opi­niei publice dispreţ. Profund.

Imaginea cu un preşedinte de Cameră a Deputaţilor şi şef al coaliţiei de guvernare flancat de gorile cu alură de mardeiaşi, pe care presa i-a identificat ca membri ai unui clan interlop, pare un tablou suprarealist. Şi totuşi, aşa a fost surprins Liviu Dragnea când a ieşit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde e judecat într-un dosar de corupţie. O ipostază în care a ajuns prin grija secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu. Omul – a explicat –, văzându-şi, la televizor, şeful la ananghie,încolţit de nişte protestatari exaltaţi, care urlau şi-i zornăiau cătuşe prin faţă (ceea ce mi se pare total deplasat, pentru că un act de justiţie nu e treaba poporului, ci a judecătorilor), şi-a spus că trebuie să-i vină în ajutor. Şi cum jandarmii şi ofiţerii SPP nu i-au inspirat încredere, şi-a luat cu el câţiva interlopi, „colegi de partid, pesedişti vechi“, le explica dl Ştefănescu ziariştilor, de care Liviu Dragnea s-a delimitat, susţinând că nu-i cunoaşte şi că nu el i-a chemat.

Deşi cu astfel de imagini PSD a făcut de râs al treilea om în stat – şi, implicit, România –, şi-a făcut de râs liderul şi şi-a făcut antireclamă, e mai mult ca sigur că nu-l va sancţiona pe Codrin Ştefănescu. La fel cum nu l-a penalizat nici când a ieşit în decor prin limbajul colorat la adresa celor care-l deranjau într-un fel sau altul. Iar dl Ştefănescu nu e singur în acest tablou. Mai sunt şi alţi (actuali sau foşti) social-democraţi grobieni, care nu se sfiesc să înjure birjăreşte ori să ameninţe oameni care nu le împărtă­şesc opţiunea politică şi opi­niile, nici să-şi arate chiloţii în public, nici să sară la bătaie. Tăcând, neluând nicio măsură împotriva lor, PSD le-a arătat toleranţă, iar opiniei publice – dispreţ. Profund.

Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj, vicepreşedinte al Senatului şi noul şef al Comi­siei pentru Controlul SRI, e unul dintre ei. Un dialog cu el, o discuţie divergentă se poate încheia în această notă: „Băga-mi-aș p… în mă-ta! (…) Marș! Sunt dispus să cobor nivelul discuției până acolo jos, la tine!“. Cu nicio scuză ulterioară. Partidului i s-a părut, de asemenea, umană, firească ieşirea asta în decor. Aşa că nu a reacţionat în niciun fel.

Cătălin Rădulescu e un altul. Autosuspendat, momentan, după scandalul „Deputa­tul-mitralieră“.

Adică, omul e doar într-o pauză de la partid.

Mâine-poimâine se poate întoarce, pentru că nu a fost exclus, ci s-a autosuspendat. Pentru PSD nu a contat nici că omul pozase în chiloţi, tolănit în pat, ca o cocotă trecută, disperată să atragă atenţia asupră-i, şi şi-a postat apoi fotografia în spaţiul public. Nu a contat nici că a înjurat birjăreşte ziarişti şi electorat (al altora).

Iată şi câteva mostre. Către ziarişti: „Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă“ sau „Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteți zero pentru mine, jurnalişti de doi bani“. Ori răspunsuri date pe reţelele de socializare, mesaje pe care le preiau cu respectarea grafiei, dar cu înlocuirea prin puncte de suspensie a cuvintelor ce nu pot fi reproduse în spaţiul public: „Fa c… ce urata esti p… pe tine de Iohanista. Te gasesc in Buc ca sa vad cum calomniezi tu demnitarii“. Sau: „Pe cine injuri mai si ameninti tu f… mortii matii de jeg si ameninti. O sa te gasesc stai linistit jegule am niste fini in clanul sportivilor sa ma injuri in fata homosexualule. V-a dat m… si Iohanis baga-mi-as p… in mata de golan e de acord cu gratierea si tu injuri?“. În fond, o trivialitate, o înjurătură de familie şi morţi, o ameninţare neconcretizată nu ucid pe nimeni, nu-i aşa? Deci, PSD a fost în silenzio stampa.

Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta – migrat ulterior, în 2016, în PRU, alături de Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă –, e şi el în tablou. Când nu „executa electric“ ziarişti antiguvernamentali, dl Pa­lada mai gratula pe alegătorii antipesedişti:
„Măi ticăloșilor, măi nemernicilor, măi antipesediștilor cretini, măi dobitocilor“.

Sau jurnaliştii care criticau Puterea: „Mama lor de jegoși: Realitatea TV, Hotnews, Gândul, Nașul.tv. Şi care or mai fi prin online, mulţi şi mărunţi şi bicisnici. Paştele mamii lor de ticăloși…“. Nu a fost nici el penalizat. Între timp, schimbând şi partidul – unul care nu e aşa timid ca PSD, cum afirma Victor Ponta, şi care „spune ceea ce gândim noi şi nu avem curaj să spunem“ –, dl Palada a trecut la chestii mai dure: pumni în gura adversarului politic, în platoul unei televiziuni.

Toate acestea, deşi PSD are un Cod de Etică şi Conduită, care prevede că nu pot fi membri persoanele compromise moral (acum, e drept, nu e clar ce trebuie să facă un membru PSD şi cât de jos trebuie să coboare pentru a fi considerat de conducerea partidului ca fiind compromis moral).

Un cod care vorbeşte, printre altele, despre menţinerea PSD la un înalt nivel de prestigiu, despre eliminarea faptelor ce-i pot afecta imaginea, despre respect reciproc între partid şi cetăţeni.

Şi toate acestea, deşi PSD avea motive întemeiate să aplice sancţiuni ori să recurgă la excluderi.

Nu a făcut-o.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă