În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848), descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu, existau așa-numitele „spitale de o zi“. Li se spunea așa pentru că erau goale tot timpul anului, cu excepția unei singure zile. Despre ele scrie Ioana Pârvulescu în excelenta lucrare „În intimitatea secolului 19“, un „eseu aflat la jumătatea între roman și document, construit din croșetarea documentelor“.
„Aceste clădiri stăteau goale tot anul și erau umplute numai în ziua vizitei lui Vodă, zi știută dinainte, pentru că era hramul bisericii de care ținea spitalul: «Autoritățile aveau grijă ca, pentru acea zi, să prefacă pe cerșetori în bolnavi, să-i radă, să-i spele, să-i îmbrace în halate și să-i culce în paturi. Cu acea ocazie se improvizau și doctori. Vodă trecea prin saloane, i se dădeau explicații și mergea cu tot personalul în salonul unde se cinsteau. Zișilor bolnavi li se dădeau o strachină cu bucate, o pâine și o jumătate de sfanț, iar după plecarea lui Vodă îi goneau. Spitalul se închidea până în anul următor». Povestea trebuie că e adevărată, din moment ce doctorul Severeanu o află chiar de la directorul general al Serviciului Sanitar din acea vreme, doctorul Formion, medicul lui Bibescu“, notează Ioana Pârvulescu.
Nu m-a mirat, când citeam aceste rânduri, nebuna idee de a înființa un spital de zi mai mult decât tăcerea complice, vinovată și criminală a tuturor celor care puneau în scenă acest spectacol jenant. Zeci de persoane implicate în tărășenie, dar nimeni nu avea curajul să-i spună domnitorului cum stau lucrurile. Sau poate că cineva i-a spus, poate că și-a dat seama, dar ochii au fost închiși și lucrurile duse mai departe. Dacă mai mulți – o masă critică – ar fi pus piciorul în prag, poate că spectacolul acesta grotesc și bizar nu ar mai fi existat.
Aproape 170 de ani mai târziu, mare lucru nu s-a schimbat. Tăcerea complice, doar pentru a ne fi nouă bine, este încă bine împământenită.
Am scris aici, în mai multe rânduri, despre grozăviile pe care le-au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorilor Constanța în restaurantele de pe litoral. Au găsit locuri în care nu ți-ai trimite nici -dușmanii să mănânce, de teamă să nu-i infecteze pe cei din jur, mizerie cruntă, gândaci ∏care își făcuseră din frigidere casă și multe altele. Că există un -administrator de firmă avar și inconștient, pentru care banii sunt mai presus de sănătatea publică, aș putea să acred. Mi-e greu să înțeleg însă cum zeci de angajați lucrau acolo și serveau clienții cu inima ușoară, știind că aceștia riscă o toxiinfecție care îi poate trimite direct în spital. Cum să vinzi substanțe toxice, interzise în zece țări -europene, și expirate pe deasupra, unor copii, pe post de fresh-uri? Unor copii! Ce -salariu trebuie să câștigi pentru a îmbolnăvi cu bună știință niște ființe fără vină? Cât de Iuda să fii, pe câți arginți te vinzi?
Îmi aduc aminte că, fiind cu unul dintre copii de mână, am ales un anumit produs alimentar. O vânzătoare din supermarket mi-a spus politicos, dar ferm, uitându-se la copil și punând mâna pe un alt produs: „Mai bine-l luați pe ăsta“. Există și astfel de cazuri, în care faci bine atât cât poți, cum poți.
Nu angajații sunt însă problema, serviciile se găsesc greu și sunt și prost plătite. Mizeria găsită în restaurantele acestea nu este însă de ieri, de azi. Zeci de funcționari ai statului au închis ochii la nereguli, conștienți că pun în pericol zeci de mii de persoane. Metoda era simplă: se dădea o amendă simbolică, de obicei de 500 de lei, din care se plătea jumătate în 48 de ore, se îndesa ceva în buzunarele celui care controla și totul mergea ca uns. Ba mai mult, nici nu se făceau publice numele restaurantelor prinse pe picior greșit, pe motiv că nu-știu-ce lege europeană nu permite. Iată, acum se fac publice și niciun oficial din Europa nu a venit să-și rupă hainele de durere că se încalcă vreo lege sau cutumă comunitară.
Cum e posibil ca zeci, sute de oameni să știe că în bucătării care arată ca niște cocini se pregătește mâncare pentru oameni, nu pentru animale, și să tacă? Trebuie să fii foarte corupt, în cazul în care ești autoritate a statului cu rol de control; inconștient, în cazul în care ești proprietarul afacerii; laș, în cazul în care ești angajat.
De pe vremea domniei lui Gheorghe Bibescu și până acum, corupția și lașitatea au avut timp să ajungă până în măduva oaselor, până în ADN.
