De ce politicienii de azi îi slăvesc pe comuniștii de ieri | OPINIE

de Petre Badica

De ce politicienii de azi îi slăvesc pe comuniștii de ieri | OPINIE

Teodor Meleșcanu și-a desăvârșit studiile postuniversitare la Facultatea de Drept din București, în 1966, cu o lucrare notată cu 10 și intitulată „Probleme juridice privind naționalizările efectuate în țările socialiste“. Meleșcanu, foarte doct, trecând prin Marx, Engels, Lenin, Dej și citând din directivele Partidului Comunist sovietic, explică de ce naționalizarea a fost un lucru bun, revoluționar și extrem de necesar pentru construcția socialismului în România.

Cu un real talent argumentativ, Teodor Meleșcanu justifică de ce proprietarii deposedați de bunuri nu trebuie să primească nicio despăgubire. Nici românii, dar nici companiile străine care au deținut proprietăți saua afaceri în România și care au căzut sub incidența Legii naționalizării din 1948.  

Întrebat despre contextul în care a scris cartea și despre tezele susținute, Teodor Meleșcanu mi-a spus că a ajuns la aceste concluzii bazându-se pe cărți citite și pe argumente care nu îi aparțin ideologic, precum cele cuprinse în  “Capitalul” lui Marx sau în “Manifestul Partidului Comunist”. L-am întrebat dacă regretă că a adus argumente în favoarea uneia dintre cele mai mari nelegiuiri comise de comuniști - naționalizarea? Desigur, nu. Meleșcanu mi-a spus că, atunci când a scris cartea, nu avea nicio informație potrivit căreia naționalizarea lăsase pe drumuri oameni. Și nici că proprietarii care s-au opus acestui proces abuziv au fost trimiși la închisoare.

În final, Meleșcanu mi-a servit argumentul, repetat de toți politicienii care au scris cărți de bine despre comunism: eu nu mai sunt omul de dinainte de 1989. Lui Meleșcanu i-am oferit un  contra-argument de bun-simț spunându-i că lecturile din anii adolescenței și ai primei tinereți sunt cele care te formează ca om. În cazul lui Meleșcanu, aceste lecturi au fost din autorii mai sus amintiți, dar și din alți ideologi ai comunismului și socialismului pe care Meleșcanu i-a enumerat în bibliografia de la finalul cărții: K. Katzarov, G.E. Vîlkov, E. Barasch.

Tot din bibliografie aflăm că Meleșcanu a consultat documente precum Rezoluția Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, documente elaborate la Plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc din România în problemele mișcării comuniste. Oricât ar nega Meleșcanu, ești ceea ce citești.

Ministrul de Externe mi-a confirmat că putea alege și o altă temă pentru această lucrare care îi încununează cursurile postuniversitare de la Facultatea de Drept. Dar nu a făcut-o. De ce? Lucrarea, prin conținutul și argumentele aduse, reprezenta o garanție că autorul este un cadru de nădejde pe care partidul se poate baza. Cartea scrisă a fost un cap de pod pentru cariera de diplomat a lui Teodor Meleșcanu.

Alți politicieni care au scris, înainte de 1989, cărți-ode închinate cauzei comuniste au fost mânați tot de interese strict personale. Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu,  a scris cartea „Participarea sindicatelor la elaborarea și aplicarea legislației muncii“, în care slăvea doctrina regimului comunist și cita din Nicolae Ceaușescu.  Fostul ministru de Externe din guvernul tehnocrat, Lazăr Comănescu, a semnat, în 1981, în plin avânt comunist, o carte de propagandă care cuprinde peste 550 de citate din fostul dictator comunist. Semnând aceste cărți, atât Dorneanu, cât și Comănescu și-au validat adeziunea față de valorile comuniste și au câștigat sume importante de bani. Cărțile scrise de ei erau unele de popularizare a comunismului. Cel mai probabil, oamenii muncii au fost obligați să le cumpere.

După Revoluție, nu a mai fost nevoie de dovezi de iubire pentru partid. Partidul au devenit ei. Dar izvorul de impostură academică nu a secat. Politicienii au continuat să scrie cărți, tratate și lucrări pe baza cărora și-au umplut CV-urile de titluri academice pentru a obține onorabilitate. Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a dobândit titlul de doctor la Chișinău cu o lucrare redactată în cel mai mare dispreț față de normele academice. La fel au procedat fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne Petre Tobă, foști și actuali primari - Neculai Onțanu, Florentin Pandele, Robert Negoiță, care au obținut titlul de doctor prin plagiat.

Numitorul comun al acestor politicieni enumerați mai sus îl reprezintă faptul că nu au niciun regret, nu recunosc că au greșit cu nimic și pozează în victime. 

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate