23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDespre Reformă și despre Martin Luther | OPINIE

Despre Reformă și despre Martin Luther | OPINIE

„Reformă“ este un cuvânt care de mai bine de un sfert de veac este pe buzele românilor. Cuvântul se scrie în ziare, se rostește la televizor, este pe buzele vorbitorilor de la oricare tribună – Parlament, Guvern, manifestări civice.

Cuvântul „reformă“ este lipit de toate domeniile vieții noastre. Se vorbește despre reforma sănătății, reforma fiscală, reforma justiției. Înșiruirea poate continua la nesfârșit. Atât de mult s-a uzat acest cuvânt, încât pare că și-a pierdut o bună bucată din propriul sens. Spun acest lucru pentru că reformă înseamnă schimbare în profunzime. Iar schimbarea este un fenomen care rupe obiș­nuințe, scoate omul din zona de confort, pune pe tapet noi obiective, la toate nivelurile, de la cel personal până la cel al comunității sau al țării. Un proces lung și greu și care cere sacrificii. Și, nu de puține ori, cei care înțeleg să împingă lucrurile înainte – chiar dacă, aparent, greșesc – plătesc un preț foarte mare.

Acum o jumătate de mileniu, lipite pe poarta bisericii din Wittenberg, cele 95 de teze ale călugărului și profeso­rului de teologie Martin Luther s-au deschis spre lume și au determinat una dintre cele mai ample și profunde „schimbări la față“ ale lumii. Germania s-a reinventat, iar Europa Occidentală de astăzi este așa cum o știm pentru că acele teze de pe poarta bisericii din Wittenberg au cucerit-o. O cucerire nu lipsită de chin și de îndoieli, de frământări și bătălii, dar înnoitoare, simplă, fermă și eficientă și, mai ales, onestă.

2017 este anul în care se împlinesc 500 de ani de la Reforma lui Martin Luther, iar germanii au făcut din călugărul care s-a opus pu­terii de la Vatican un brand al zilelor noastre. Au creat chiar o „țară“ – Luther Country. Motto-ul este, cum altfel, „Reformează-ți Lumea!“. Politică și revoltă, reformă și moștenire culturală, viziune și realitate – acestea sunt câteva dintre cuvintele ce însoțesc un amplu ghid tu­ristic creat în Germania acestui an care îl are în centru pe Martin Luther.

În „Țara lui Luther“ ai un traseu cu locurile importante ale vieții lui Luther, cu poarta bisericii din Wittenberg, cu locurile de studiu, bisericile, mănăstirea augustiniană. Un detaliu care poate părea lipsit de importanță, dar detaliile contează, o știm cu toții, și de aceea este important să îl menționez: în toate aceste locuri există WiFi gratuit. Există și un website dedicat, www.luther2017.de, există și o pagină de Facebook pe care sunt postate, în fiecare zi, texte, filme, fotografii. Un adevărat arsenal de imagine pentru o personalitate care a spus un NU hotărât capilor Bisericii Catolice și care, fără să intenționeze o schismă, s-a opus exodului financiar spre Vatican. Este și motivul pentru care, mai târziu, Partidul Socialist, naziștii l-au avut drept model…

Dar Germania îi este recunoscătoare lui Luther în primul rând pentru Reformă și în al doilea rând pentru traducerea Bibliei. Lingviștii îl onorează, considerând că el a pus piatra de temelie a literaturii moderne, dezvăluind o limbă plastică, expresivă, vie. În acest an se împlinesc 500 de ani de când Luther a început traducerea Bibliei, un efort care a durat nu mai puțin de 17 ani.

Lumea creștină celebrează Reforma inițiată de Martin Luther – așa încep toate ști­rile referitoare la aniversarea a jumătate de mileniu de la afișarea celor 95 de teze, accentuând astfel influența universală a activității lui. 31 octombrie este Ziua Reformei protestante. Chiar în acest moment, în care dumneavoastră citiți aceste rânduri, undeva în lume, nu doar în Germania, are loc un eveniment legat de Luther. REFO 500 se numește rețeaua internațională de instituții și organizații internaționale care sunt unite de memoria acestui om și care îl celebrează în diferite moduri. Și România este parte a rețelei, prin Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-
Napoca.

Cum a reușit Martin Luther să schimbe lumea? Mii de cărți, articole și studii au fost consacrate acestui om. Eu voi spune doar atât: a stăruit și s-a străduit. Sub simplitatea aparentă a lui Luther se găsea o nesfârșită profunzime, resurse spi­rituale ce l-au făcut unic pentru timpul său. Un des­chizător de drumuri care a readus Biserica pe făgașul ei firesc – a readus-o spre dragoste și spre mântuirea prin credință, nu prin iertări cumpărate contra cost. Pe de altă parte, lumea de atunci era pregătită pentru o nouă epocă, avea așteptări, schimbarea trebuia să aibă loc. Și poate că au fost câteva mii de Martin Luther în Germania medievală, dar istoria l-a consemnat doar pe cel de care ne amintim acum pentru că dimensiunea simbolică a gesturilor sale a fost mai mare decât a celorlalți.

Dacă nu aș fi fost preot, aș fi fost grădinar, spunea Luther. Pentru că, adaugă el, un arbore verde este de departe mai falnic și demn de slavă decât dacă ar fi făurit din aur sau argint. Închei revenind la noi și la so­cietatea românească de azi, la așteptările noastre și la nevoia de schimbare care ar trebui să dea alt sens cuvântului „reformă“. Eu, unul, sunt optimist.

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă