În România, dezbaterea din spațiul public este alterată. Irațională. Profund emoțională. Aproape din fiecare polemică lipsește condiția esențială a existenței unui dialog: buna-credință a participanților. Analiza faptelor, a realității este, de foarte multe ori, total lipsită de obiectivitate. Demonstrațiile de orice fel se bazează exlusiv pe argumente culese dintr-o singură parte. Audiatur et altera pars (Ascultă și cealaltă parte!) este o metodă desuetă.
Adevărurile sunt spulberate de curentele de opinie mult prea puternice. Orice tentativă de a investiga în mod onest o anumită chestiune este anihilată din fașă. Sursele de informare sunt respinse a priori dacă ele nu-ți confirmă convingerile. Sunt etichetate înainte de a fi investigate temeinic, înainte de a stabili dacă oferă informații relevante. Preocuparea pentru găsirea adevărului cade în plan secund sau dispare în totalitate. Esențială este apartenența ideatică la un grup, nevoia de validare a propriilor opinii. Informația este din ce în ce mai puțină, primează conceptele pre-ambalate. Mimetismul este la cote ridicate și distorsionează grav realitățile.
Utilizatorii rețelelor sociale, printre care și mulți jurnaliști, cad într-o capcană cu miere. Sub mirajul interacțiunii directe cu publicul, Facebook le alterează percepția asupra realității. Ei abandonează treptat adevărul, informația pură, opinia argumentată și dau prioritate postărilor dezirabile publicului său. Ei caută ovații, nu informații. Nu mai scriu adevărul, ci lucruri pe care ceilalți vor să le citească, pe care le repetă la nesfârșit. Sub mirajul creşterii facile a notorietății, jurnalistul își vede afectată propria credibilitate. Cedează în fața presiunii rețelelor sociale și se transformă în propagandist. Nu neapărat al unei ideologii sau mișcări politice, ci chiar al propriilor idei. Facebook este un mediu emoțional, care toceşte spiritul critic, fără de care un jurnalist nu există cu adevărat.
Într-o postare pe Facebook, jurnalista Sidonia Bogdan aduce în discuție observațiile lui Alex Pentland, profesor la universitatea americană MIT, preocupat de impactul rețelelor sociale asupra utilizatorilor. Observația sa esențială este că, cu cât un public este expus un timp îndelungat la puncte de vedere similare, cu atât opiniile sale devin extreme, se radicalizează și apare nevoia de a transmite „adevărul“ și altora. Diseminarea adevărurilor strâmbe nu poate fi oprită.
Consecința acestei radicalizări este intrarea într-o spirală a urii. Taberele sunt ireconciliabile, se disprețuiesc, dialogul dispare cu desăvârșire. Întreținerea urii adâncește clivajele din societate. Tot mai mulți oameni intră în spirală, „armatele“ cresc numeric, ciocnirile sunt tot mai violente, tensiunea crește și poate degenera.
Am urmărit cu mare atenție comentariile de pe Facebook referitoare la mitingul organizat de PSD la Târgoviște. M-au interesat în special postările „revoluționarilor luminii“, ale celor care au ieșit în stradă în București și marile orașe ale țării. Am remarcat jignirile, disprețul, criticile acestora la adresa sistemului de valori al celor care susțin Guvernul. În mod cert, valorile electoratului PSD sunt situate mult mai jos pe scara axiologică, dar asta nu înseamnă că sunt ilegitime. Tinerii frumoși și liberi luptă pentru supraviețuirea democrației în România, alegătorii PSD pentru propria supraviețuire.
Cei care vor să schimbe România prin protestul lor ar trebui să înțeleagă că Răul nu îl reprezintă acel public pauperizat, scos în stradă contra-cost de PSD. Răul îl reprezintă politicienii care speculează cinic disperarea propriilor alegători. Foarte mulți îi acuză pe votanții PSD că sunt asistați social, de parcă ei și-ar vota singuri ajutoare sociale. Mai mult, sunt acuzați că nu vor să muncească, fără să fie luată în calcul penuria de oportunități. Adevărul este că acești oameni nu au abilitățile și competențele necesare pentru a produce plusvaloare societății. Sunt eșuați, din punct de vedere economic. PSD le oferă ajutoare sociale, pentru a-i ține captivi și a-i folosi în lupta cu forțele reformatoare din societate.
Disprețuindu-i pe acești oameni înseamnă să întreținem spirala urii. Iar asta servește de minune scopurilor PSD. Jumătate de secol, comuniștii au ținut captivă societatea românească alimentând ura, lupta de clasă. PSD-iștii stăpânesc aceste metode, pentru că sunt urmașii PCR. Fărâmițarea societății le permite să o controleze.
Afișându-și superioritatea intelectuală, morală, „revoluționarii luminii“ nu rezolvă problemele de fond. Pretinzând în mod repetat că ei sunt „tinerii frumoși și liberi“ dau dovadă de aroganță. Nu mai bine îi conving pe ceilalți că, de fapt, sunt, de aceeași parte a baricadei, că PSD – acest partid cu lideri trufași care îi umilesc, care le întind mâna pentru a fi sărutată și a stabili astfel un raport de vasalitate –, este principalul vinovat pentru sărăcia în care se zbat. Că inamicul este comun.
Abia atunci vor da PSD o lovitură mortală PSD. Abia atunci acest partid nociv, care ține România pe loc, va începe să devină irelevant. Nu vor reuși asta dacă vor continua să-i disprețuiască pe „bătrânii urâți și captivi“.