23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialEpoca tranziției a apus | OPINIE

Epoca tranziției a apus | OPINIE

Dincolo de valoarea de „lege supremă“, Constituția este simbolul energiilor și puterilor pe care stă, etic și echilibrat, statul modern. Dar, mai mult chiar decât jocul intereselor de putere, viteza de comunicare și cea de mișcare au făcut ca acest „întreg“ democratic numit stat să iasă din paradigma clasică a funcționării conform principiului separării puterilor. Legislativul, Executivul și puterea judecătorească și-au depășit sau și-au restrâns constant atribuțiile în cei 27 de ani de la Revoluție. Astfel, Parlamentul României a devenit „un for care legitimează acțiunile administrației“ (am citat cuvintele unui prieten sociolog).

Această schimbare de paradigmă poate fi văzută și în alte țări, nu doar în România. Și mă refer la țări europene sau chiar la SUA. Cum și de ce statul democratic român și-a schimbat reperele de funcționare? E o poveste lungă, cu bătălii între partide care nu pot dialoga unele cu altele, cu politicieni care fac înțelegeri pe sub masă, cu defazaje în relațiile cu UE și NATO, cu greșeli în gândirea și redactarea legilor. Și, nu în ultimul rând, cu subordonarea politică a serviciilor de informații. Uriașele manifestații din aceste zile au zdruncinat până la temelie această formulă de funcționare a statului.

Gata cu generațiile de sacrificiu!

Generația celor care au fost în stradă la Revoluție, la Mineriada din 13-15 iunie şi a celor care au trecut prin momentul groaznic din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureș a trăit și și-a asumat o „schemă“ de tranziție. A acceptat reguli paradoxale, înțelegând că schimbarea nu se poate face de azi pe mâine. A răspuns pentru prezent, a răspuns pentru cei în vârstă și s-a uitat cu speranță la viitor. A dat mai puțin decât martirii din închisorile comuniste, dar a dat mai mult decât cetățenii regimului comunist. Privirea acestei generații a căutat mereu luminița de la capătul tunelului, în vreme ce spinarea acestei generații s-a împovărat cu reziduurile tranziției. E drept, cei mai în vârstă acum numără sacrificii. Dar cei tineri, cei care și-au adus, simbolic, copiii în Piața Victoriei ne spun că vremea sacrificiilor s-a încheiat și că avem puterea de a ne reinventa.

Capacitatea de reinventare este una dintre cheile ieșirii din criză. În esență, înseamnă să fii pregătit să te schimbi sau să produci schimbarea atunci când e nevoie de aceasta. Să înțelegi schimbarea, chiar dacă ieși din zona ta de confort. Chiar dacă ești obosit sau scârbit de ceea ce ți se întâmplă. Capacitatea de reinventare ține, până la urmă, de puterea de a (te) vedea în viitor chiar și atunci când prezentul te sufocă. Și să acționezi.

Sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă asta au făcut: au acționat. Într-o lume în care mediul online i-a adus pe cetățeni și pe politicieni „la un click distanță“, în care spațiul și timpul s-au comprimat, demonstranții au cerut (re)intrarea în reguli. Dincolo de reziduurile activismului încrâncenat sau de prestațiile mercenarilor din media, dincolo de furia unor semidocți atoateștiutori, dincolo de încercările de confiscare venite din partea unor politicieni slabi sau a unor intelectuali fără coloană vertebrală, mitingurile au arătat o superbă capacitate de reinventare a neamului românesc.

Este momentul bărbaților de stat

Marile mitinguri au constituit o lecție din care toți actorii politici sau de stat au avut de învățat. Puterea nu se exercită prin șiruri lungi de ordonanțe de guvern, opoziția nu se face plimbând pancarte prin Parlament sau încercând să confiște manifestațiile civice, justiția nu se face la televizor, serviciile secrete nu își depășesc atribuțiile și nu se distrează în Seychelles, iar președintele nu poate fi decât partizanul Constituției.

Acum este momentul oamenilor politici. Al adevăraților bărbați de stat. Intrarea României în starea de funcționare constituțională depinde în mod direct de raportarea corectă a tuturor actorilor politici la Constituție. Rolul principal îi revine președintelui. Domnul Klaus Iohannis este cel care trebuie să gestioneze ieșirea corectă din impasul în care se află România și românii. Toți românii, nu doar cei ai domniei-sale. Președintele are prilejul acum să împingă lucrurile pe făgașul firesc al statului modern normal. Statul în care Parlamentul ales face legi, Guvernul legitim administrează țara, iar judecătorii împart dreptatea. Exact așa cum scrie în Constituție. Iar dacă legea fundamentală are nevoie de îmbunătățiri, atunci să facem referendum.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă