Regele Mihai. Ce-ar fi fost dacă? | OPINIE

de Marius Ghilezan

Regele Mihai. Ce-ar fi fost dacă? | OPINIE

De Sfinții Mihail și Gavril, gândurile multor români se îndreaptă către Regele Mihai. Aflat pe panta lină a marii treceri, firava sa ființă, vegheată permanent de Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu, de măicuțele atât de dedicate, poate primi doar rugăciunile noastre, ale celor care i-am rămas loiali. S-a împărtăşit unui preot ortodox.

Noi, ieri, ca-ntotdeauna, ne-am salutat cu „Trăiască Regele!“.

Au trecut 72 de ani de la manifestația din 8 noiem-brie 1945. Tinerii acelor vremuri au organizat atunci nu un miting contra, ci unul pentru susţinerea Monarhiei. Vedeau în Regele Mihai singura soluție de salvare a națiunii ocupate de Armata Roșie. Mulți dintre ei au murit neîmpăcați. Nu l-au putut vedea pe tron. O a treia domnie a rămas neconsumată.

Miracolul reuniunii Regelui cu poporul său din ziua de Paște a anului 1992 nu s-a întrupat într-o reînscăunare.

Regele era pregătit. Avea 71 de ani. Mulți au comentat: „Păcat că e prea bătrân“. Contestatarii săi au dispărut în întunericul necunoașterii. Ignoranța i-a copleșit. Astăzi, Regele se bucură de respectul unei națiuni întregi.

Preoții se roagă pentru sufletul său. Ultimul supraviețuitor dintre liderii statelor din cel de-al doilea război mondial, cu o statură atât de înaltă, are o viață pâlpâindă. Dumnezeu i-a dat o viață lungă. Așa cum avea să recunoască.

Verișor cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cu fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, având sânge dinastic, moștenit încă din era victoriană, rămâne în memoria timpului un personaj uluitor.

Tânăr fiind, i-a înfruntat pe Hitler, pe marii ocupanți sovietici, s-a împotrivit oricăror cântece de sirenă ale regimului comunist, a rămas demn, ferm și loial misiunii sale dinastice. Singurul adversar pe care nu îl va putea birui va fi moartea. Am fi vrut noi să fie nemuritor.

Spiritele alese nu pleacă. Rămân zidite în evlavia și puterea națiunilor puternice.

Regele Mihai a fost şi încă mai este un simbol al echilibrului. Un suflet prea curat pentru un timp pătat de nimicuri.

Marea trecere va fi un moment de mare emoție. Marile televiziuni ale lumii vor reda figura sa angelică. A fost pentru noi un dar de la Dumnezeu. Păcat că nu am știut să-l drămuim. Merita mai mult decât postura de icoană. 

Ar fi putut să aibă o a treia domnie. Cum ar fi arătat astăzi România sub dreapta și înțeleapta sa cârmuire? Am fi fost cu siguranță mult mai respectați, mai demni și mai uniţi. 

Cine ne-a oprit în aprilie 1992 să nu-l reînscăunăm? Corneliu Coposu.  Liderii organizației muncitoreşti a PNȚCD intenționau să conducă mulțimea către Cotroceni. Pentru asaltul final. „Regele nu poate veni pe tron printr-o lovitură de stat“, avea să ne sfătuiască ferm liderul țărănist. Atunci aveam mai puțin de 30 de ani. Sângele îmi fierbea. Oare de ce să nu împlinim un vis? Cât de mâhniți am fost atunci, dar cât de îndurerați vom fi în curând.

A supraviețuit celor mai mari erori ale istoriei, a fost părăsit de marii săi aliați în momentele cele mai grele, a abdicat forțat, dar şi-a păstrat iubirea față de poporul său, sentiment care nu putea fi maculat de niciun ucaz.

Departe, l-am simțit aproape. Un suflet cald, un înger. Cu voce șoptită, cuvintele sale erau dăngănit de clopote. Nu l-au ascultat aleșii. Mesajul său adresat Parlamentului, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, rămâne cea mai consistentă lecție de discurs. Mesaje simple, metafore alese, idei nobile, limbaj simplu, cu mari reverberații. Ecoul se mai propagă şi acum.

Păcat că românii l-au descoperit mult prea târziu. Putea fi un adevărat om de stat. Un demn urmaş al lui Carol l. Ne-ar fi ridicat printre naţiunile respectabile ale lumii.

Dacă reinstauram Monarhia, statul paralel n-ar fi existat, tensiunea în societate nu avea asemenea încărcătură. Bunătatea sa ar fi fost un factor de echilibru. În lipsa lui, am rămas doar cu factorul poştal şi factorul promiscuitate.

Când puteam să ne înăl-ţăm, cineva ne-a trântit în noroi. În loc de coroană, ni s-au impus sceptrul prezidenţial şi dictatul binomului. „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie“, avea să ne precizeze Regele Mihai în timpul celebrului discurs din Parlament.

Rămânem cu coroana pe piept, nu pe steagul naţional. Ne-am înfrânt singuri.

Se spune că cei plăcuți lui Dumnezeu au destine eroice. Mulți îl vor descoperi după marea trecere. Niciodată nu e prea târziu.

Cidul a biruit de pe cal, chiar lipsit de viață.

Regele Mihai va rămâne un simbol al rezistenţei.

Cu el plecat, vom fi tot mai singuri, dar înzestrați cu un model despre ce ar fi putut să fie.

Nostalgia e partea romantică a vieții.

Memoria e rădăcina de nezdruncinat a unei na-țiuni.

Ancorele dinastice susțin Coroana română. Simbol al civilizației și identității naționale, va fi nemuritoare.

Poate că va veni vremea redeșteptării. Nu contează că noi mai suntem sau nu. Important e să biruie ideea legată de viața noastră.

Generația mea, la fel ca a bunicilor, a crezut în Dinastie. Bunica mea a plecat cu o diademă cu chipul Regelui tânăr. Eu voi mărturisi până la ultima suflare eroica sa prezență dumnezeiască. La fel ca mine sunt mii. Într-o bună zi, cercul nostru se va înmii. Sunt încredințat că povestea vieții Regelui Mihai va produce declicul stagnării. Crucea spre înălțare a unui neam dezorientat va ajuta pe mulți să se ridice. Clipa izbăvirii e aproape.

Luminoşii ochi ai celui mai iubit Rege se vor stinge pentru a aprinde perspectiva renaşterii. Eroii nu mor. Ei rămân printre noi în -cărţile de poveşti.

Emoțiile sunt singurele forțe de care se tem marile puteri. Cine va gestiona emoția marii treceri?   

Comentarii

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate